Vicepreşedintele Doina Pană: Femeile, preţuite în PSD. Un premier, un vicepremier, 50 de parlamentari, 90 de primari din rândul social-democratelor

         Vicepreşedintele Partidului Social Democrat, deputatul Doina Pană, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu mai puţin de 45% dintre membrii formaţiunii sunt femei, acestea reuşind să se impună în mai toate funcţiile publice din România.

         „Vreau să vă arăt, în date statistice, cât de mult preţuieşte Partidul Social Demnocrat femeile. E adevărat că femeile suntem 45% dintre membrii PSD, avem 50 de femei parlamentar, avem 90 de femei primar de oraşe, comune, municipii, inclusiv municipiul Bucureşti, 87 de femei viceprimar, 24 de femei secretar de stat, avem prim-ministru, un viceprim-ministru, 7 femei ministru, 2000 de consilieri judeţeni şi locali, doi vicepreşedinţi de consilii judeţene. E un semn dovedit prin cifre că femeile sunt preţuite în PSD”, a explicat Doina Pană.

         În ceea ce priveşte posibilitatea unui candidat femeie la prezidenţiale, deputatul Doina Pană a menţionat că este prematură avansarea unui nume, însă desemnarea acestuia nu va ţine de genul persoanei, ci de şansele de a-l învinge pe actualul preşedinte.

         În context, fostul lider de grup de la Camera Deputaţilor, viceprim-ministrul Daniel Suciu a menţionat că a lucrat extraordinar de bine cu cele 50 de colege. „Dacă aş fi avut 100 de femei deputat ar fi fost extraordinar, pentru că sunt extraordinar de harnice, loiale, responsabile”, a precizat Daniel Suciu.

         Ministrul Suciu a adăugat că  a avut-o pe Doina Pană şefă mulţi ani „şi e foarte bine cu un şef femeie”. „După fix două săptămâni de când sunt în Guvernul României şi lucrez cu doamna premier, vreau să vă spun că am o relaţie foarte bună şi lucrez foarte bine, în general, cu doamnele. În PSD B-N au fost şi sunt suficient de multe femei care oferă echilibrul necesar ca să ne facem treaba în continuare foarte bine. Ceea ce am reuşit noi în Bistriţa-Năsăud cred că e o dovadă grăitoare în acest sens”, a spus Daniel Suciu.

***

Ministrul Deneş: Rar mi-a fost dat să lucrez cu un om de echipă cum este premierul Viorica Dăncilă

 

         Ministerul Apelor şi Pădurilor, senatorul Ioan Deneş,  a ţinut să precizeze că, după un an, o lună şi două săptămâni, de când face parte din echipa guvernamentală, poate să afirme că mulţi şi-ar dori să lucreze cu Viorica Dăncilă. „Rar mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă – şi am lucrat în multe zone, în multe domenii, în care am întâlnit tot felul de oameni – să găsesc un om de echipă cum este premierul României, Viorica Dăncilă. Nu am nicio reţinere să fac aceste afirmaţii pentru că este un om cu care mulţi şi-ar dori să facă echipă. Pe principiul egalităţii de şanse, femeile au exact aceleaşi sanşe să ocupe orice poziţie şi funcţie din statul român ca şi bărbaţii”, a spus Ioan Deneş.

         Nu în ultimul rând, deputatul Pană a menţionat că a colaborat cu Viorica Dăncilă pe linie de partid, iar percepţia publică a fost modificată prin campanii ce şi-au propus fie dărâmarea Guvernului, fie să o facă să renunţe la funcţie. „Este foarte important cum guvernează un prim-ministru, iar nu participarea la Olimpiada de limba română. Nu aceasta este doamna Dăncilă, cea reflectată în presă. Este nedrept ce s-a întâmplat cu dumneaei, dar suntem în politică şi ne asumăm. O felicit pentru faptul că a rezistat. Îi doresc aceeaşi putere de muncă, să încheiem o guvernare conform Programului de guvernare, aşa cum aşteaptă românii de la noi”, a concluzionat Pană.

Comentarii

09/03/19 12:20
Eco Vizitator

Bravo lor, hoţial-demodatelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]