Vezi ce alcoolemie ai în funcţie de cei ai consumat: votcă, ţuică, bere, vin

Alcoolul este unul dintre factorii care determină cele mai multe accidente rutiere şi în România. Până la o anumită limită, alcoolemia este sancţionată doar contravenţional, dar la o valoare mai mare devine pentru şofer şi o problemă penală. Valoarea alcoolemiei este dată de cantitatea de alcool pur consumată, în grame, înmulţită cu 0,8 (densitatea alcoolului), totul împărţit la greutatea corporală a celui care a băut.

    Codul Rutier prevede că, dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice cu o îmbibaţie alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile”.  În cazul în care îmbibaţia alcoolică este egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală. În această situaţie şoferul este condus obligatoriu la un spital unde îi sunt recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Doar rezultatul oficial al analizei de sânge realizat la o unitate medicală este probă de incriminare penală în instanţa de judecată.  

     Cantitatea de alcool ce poate fi consumată pentru a nu intra în sfera ”penalului” se poate calcula relativ simplu de fiecare consumator. Pe fiecare sticlă de băutură alcoolică este înscrisă cantitatea de alcool pur la sută de mililitri, în cazul berii această fiind, în medie, de 5 grame/100 ml. Astfel, consumul unui litru de bere este echivalent cu ingerarea a 50 grame alcool pur. Această valoare înmulţită cu coeficientul de 0,8, iar rezultatul împărţit la 70 (kg), da că rezultat o alcoolemie de 0,57 grame la mie. Această este însă valoarea maximă a alcoolemiei care poate fi atinsă la un moment dat după ce am băut patru beri a 500 de ml. Când se atinge însă această valoare, este mai greu de stabilit.  

    Specialiştii mai spun că, la persoanele care beau pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute, deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge. În schimb, cei care au băut dar au şi mâncat vor avea surpriză să înverzească fiolă cel mai puternic la 1,5 - 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă. Indiferent de felul băuturii consumate, de starea de oboseală a subiectului sau dacă acesta a mâncat înainte sau nu, eliminarea alcoolului din organism se face cu 0,15 grame la mie pe oră. Singurul factor care poate grăbi oarecum eliminarea este exerciţiul fizic intens, dar şi aşa viteză de eliminare nu poate fi mai mare de 0,20 grame la mie pe oră (cu 30% mai repede).   

      Medici legiştii spun că, în momentul în care un şofer este prins băut la volan, se impune că probele biologice să fie recoltate în maxim 30 de minute şi repetarea lor după alte 30, maxim 60 minute, pentru a vedea dacă organismul acestuia era în fază de asimilare, ori în fază de eliminare a alcoolului. În acest fel se poate face un calcul retroactiv prin care se stabileşte valoarea alcoolemiei în momentul producerii faptei. De asemenea, şoferii trebuie să aibă şi o altă grijă înainte de a urca la volan pentru că, cel puţin teoretic, se pot alege cu amendă chiar dacă nu au pus pic de băutură în gură. Aparatele performanţe de depistare a alcoolemiei, din dotarea Poliţiei Rutiere, pot pune în evidenţa concentraţii cuprinse între 0,05 şi 0,08 grame la mie alcool în sânge, concentraţii care, spun legiştii, pot fi determinate chiar şi de consumul unor conserve pe bază de oţet.

      Studiile ştiinţifice au arătat că un bărbat cu o greutate de 75 kilograme poate consumă 100 mililitri de votcă şi 0,3 litri de vin până la ora 12:30 noaptea, iar dimineaţa la ora şase să nu mai aibă nimic, dacă nu a mai consumat nicio băutură alcoolică între timp. Asta cel puţin din punct de vedere teoretic, medicii recomandând totuşi şi puţină odihnă din cauza oboselii. Ei mai specifică că  perioada în care se atinge valoarea maximă a alcoolemiei este de până la două ore de la ultimul pahar băut.   

     Alcoolemia şi timpul în care această se elimină în cazul unei persoane de 70 de kilograme, dacă a consumat:   * 100 ml votcă - 0,45 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore;   * 100 ml palincă - 0,64 grame alcool pur la mie, care se elimină în 4 ore şi 10 minute;   * 100 ml lichior de 30 grade - 0,34 grame alcool pur la mie, care se elimină în 3 ore şi 10 minute;   * o bere de 500 ml - 0,20 grame alcool pur la mie, care se elimină în maxim 2 ore;   * 1 litru de vin - între 1,02 şi 1,37 grame alcool pur la mie, în funcţie de tăria vinului, care se elimină între 7 ore şi 9 ore.    Este recomandabil ca la aceste intervale de timp să se adauge 30 de minute, dacă s-a băut pe nemâncate, sau 2 ore, dacă s-a mâncat înainte pentru că acestea sunt intervalele în care concentraţia de alcool în sânge atinge valoarea maximă de la care se calculează timpul de eliminare. De precizat că aceste gramaje şi indici de mai sus devin orientative pentru cazurile în care se consumă cantităţi mai mari de alcool.

                  Mirela Parker, Compartimentul de Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătateal DSP BN

Comentarii

12/10/18 01:56
Lupu ionut

În aerul pur expirat mia ieșit 1.26 și sufăr de ciroza. Cat îmi poate ieși la analiza biologica, am consumat un litru de bere. Va mulțumesc. Precizez ca am 51 kg.

09/02/19 20:22
Stoica Gabriel

Buna,sunt un adolecent de 13 ani si jumatate si as vrea sa va pun o intrebare:am incurcat sucul cu vin si am baut putin vin din greseala,o sa patesc ceva grav?

12/03/19 13:09
Cristi

Buna ziua am fost oprit in trafic si am fost testat cu aparatu epilotest si mea esit 0.59 in aerul expirat ce osa mise intinple cit osa imi easa la analize astept rsp dela cei ce ati patit

19/09/19 17:39
dd

cum dracu al luat asta permisu bai frate?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5