Vasile Silaşi: DSVSA B-N obligă oamenii să-şi limiteze efectivele la cinci exemplare

         Primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, susţine că a discutat cu mai multe persoane din comuna pe care o administrează şi că aceştia s-au arătat îngrijoraţi de apariţia pestei porcine africane pe teritoriul judeţului nostru.

         „Am discutat cu mai multe persoane din Chiochiş şi din zona Văii Meleşului. Sunt speriaţi de pesta porcină africană. Au început să-şi vândă animalele, mai ales că, deşi  nu există o reglementare în acest sens, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare obligă oamenii să-şi limiteze suinele din gospodărie la cinci. Sunt dispoziţii verbale prin care le spun oamenilor că au obligaţia să limiteze porcii din gospodării, să nu fie mai mult de cinci. Mulţi şi-au lichidat efectivele, va fi destul de greu pentru ei pentru că ştiţi că cinci din zece sate, cel puţin, trăiesc din creşterea porcilor”, a declarat Silaşi.

         Potrivit acestuia, vânzările de animale nu au fost oprite oficial ci doar în zona afectată. „Târgurile sunt închise. Vând pe internet, prin cunoscuţi, prin metode moderne de vânzare a porcilor”, a spus primarul comunei Chiochiş.

         În context, Vasile Silaşi a menţionat că va depune un proiect prin Grupul de Acţiune Locală pentru înfiinţarea unei unităţi de procesare a cărnii de porc, prin Cooperativa Zestrea, asta pentru că rata de cofinanţare este de doar 30%, proiectul având o valoare maximă eligibilă de 200.000 euro.

         De altfel, acesta s-a plâns şi de birocraţia cu care se confruntă în implementarea proiectelor europene, pentru că în România se depune un proiect în doi ani şi se realizează în şase luni, în timp ce normal ar fi să se depună documentaţia şi să fie evaluată în şase luni, iar proiectul să fie pus în practică în doi ani.

         O altă problemă o constituie faptul că nu au apărut normele de aplicare pentru scutirea pe impozitul pe profit al cooperativei. În prezent, Cooperativa Zestrea, alături de cinci producători locali,  derulează un proiect cofinanţat prin Submăsura 16.4, în valoare de 100.000 euro, prin PNDR 2014-2020 pentru promovarea produselor tradiţionale. O mare parte din fonduri va fi folosită pentru promovarea produselor tradiţionale, în sensul că carnea de porc provenită din gospodării va fi prelucrare în abatoare specializate şi ulterior va fi prezentată la târguri şi în alte evenimente.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]