Vrednic de BN

Vasile Jimboreanu – un documentarist foarte informat

O carte semnată de Vasile Jimboreanu se deschide cu următorul moto: „Există multe lucruri minunate pe lume, dar niciunul nu-i mai minunat decât omul”. Parafrazând, aş spune că dintre bistriţeni, printre cei mai minunaţi se află şi profesorul, jurnalistul şi scriitorul Vasile Jimboreanu. Trăitor în Bistriţa de multe decenii, îl întâlneşti în ipostaze diferite în viaţa urbei şi a judeţului. A urmat Facultatea de Istorie, dovedindu-se şi acum, la peste 70 ani, un bun cunoscător al trecutului ţării şi nu numai. Dar cei mai mulţi ani şi i-a petrecut scriind. Jurnalist cu o vastă arie de informare şi documentare, a ştiut să redea prin reportaje strălucite pulsul cotidian, viaţa în multiplele ei feţe. Dar adevărata pasiune şi pricepere şi-a manifestat-o pe „terenul” de sport, acolo unde atât ca jucător, odinioară, dar mai ales ca scriitor a ştiut să readucă la viaţă o pleiadă de mari sportivi ai Bistriţei şi ai judeţului. Cărţile sale, 16 la număr, cuprind informaţii complete despre cei care ne-au făcut cinste şi ne-au bucurat, prin performanţele obţinute pe terenul de sport, în competiţii interne ori internaţionale. Şi Bistriţa a fost şi rămâne o pepinieră bogată un de cresc talente remarcabile. Tocmai asta face Vasile Jimboreanu. Ni-i aduce în pagini de cartre, într-un limbaj atrăgător, pe cei pe care i-am aplaudat cândva.
Vasile Jimboreanu mai are însă o mare calitate, şi anume, aceea de documentarist. Un ministru afirma că ceea ce a realizat scriitorul Jimboreanu la Bistriţa este unic pe ţară. Este incredibil să vezi mii şi mii de fişe, decupări din presă, despre sportivi, competiţii, olimpiade, campionate, cu referire la aproape toate disciplinele sportive. O muncă de ocnaş pentru care, din 1980 a cercetat biblioteci, arhive, colecţii de ziare şi reviste. Bunăoară, a fost câteva zile la Biblioteca din Târgu Mureş, a doua ca mărime din ţară, de unde a adus 16 tone de ziare, din care a decupat paginile de sport. Toate sporturile, jocuri olimpice, campionate mondiale, la care au participat sportivi din judeţ sunt păstrate în fondul documentar al profesorului. În câteva camere de la Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, urcând pe scara abruptă, dai de un fond documentar impresionant. Orice oraş sau judeţ s-ar mândri cu o astfel de bogăţie documentară. Găseşti informaţii despre sportivii noştri: Ştefania Botcariu, Gheorghe Bozga, Mihaela Meruţiu Ştef, Ileana Hangan, Mihaela Purdea, Rodica Drăguş, Jean Pădureanu, Victor Ciocan, Daniel Măierean, Eugen Chivu, Leonida Chivu, Lucian Filimon şi mulţi alţii. De asemenea, poţi vedea aici, în „casa” scriitorului Jimboreanu, zeci de cupe, medalii, plachete obţinute de sportivii bistriţeni, mii de poze şi diplome, peste 4.000 cărţi şi reviste de sport în limbile română, maghiară, germană şi rusă. Munca depusă în cei peste 35 ani n-ar fi fost posibilă fără ajutorul unor oameni inimoşi, printre care: Vasile Popa, Gavril Mureşan, Marius Pop, Radu Vianu, Viorel Cotuţiu, Adrian Beca, Valer Sânmihăian, Gheorghe Tat, Sabin Purdea şi alţii. Şi în momentul de faţă, Vasile Jimboreanu poate fi găsit în biroul lui, cu foarfeca în mână (o mânuieşte mai bine decât Croitoraşul cel viteaz), decupând, aranjând fişele în spaţiile destinate. Găseşti aici informaţii nu numai din sport, ci şi din alte domenii, despre localităţile judeţului, despre scriitori, aici este un fel de enciclopedie unde cel interesat se poate documenta din variate domenii. Pentru toate acestea chiar aş propune ca scriitorul Vasile Jimboreanu să fie ales Cetăţean de Onoare al Bistriţei. Fiindcă ceea ce face este, poate, unic în patrimoniul arhivistic al ţării. Pentru toate acestea, Vasile Jimboreanu trebuie felicitat.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]