Văscăuţi, etern izvor

Aflată în vizită la muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru, împreună cu un grup de elevi din Republica Moldova, doamna prof. Zâna Mandalac, preşedintele Cercului ASTRA oraş Floreşti, mi-a făcut cadou cartea „Văscăuţi, etern izvor”, de Tudor Ţopa, carte apărută la Fundaţia „Drăghiştea” din Chişinău, 2016, redactată şi coordonată de Liviu Belâi, sub îngrijirea lui Vladimir Verdeş, „originar şi fiu recunoscător al satului Văscăuţi.”

        Volumul acesta este închinat basarabenilor, lui Vladimir Verdeş, şi Văscăuţilor, „o podoabă a sufletului”.

        „Aşezat sub un deal împădurit din preajma Nistrului, cu altitudinea de 328 metri, între satele Temeleuţi şi Cuhureştii de Sus,la 4 km. est de Coşeniţa, Văscăuţul a fost în trecut reşedinţă de voloste şi judecătorie de ocol, a înscris în istoria plaiului sorocean pagini de aleasă faimă şi mândrie. Din localitate pornesc în toate patru zări, aidoma razelor solare, şosele spre oraşele Soroca, Floreşti, Camenca şi Şoldăneşti, aflate cam la aceeaşi depărtare de 30-35 km. Peisajele de aici te copleşesc prin frumuseţea şi măreţia lor...La ora actuală comuna Văscăuţi cuprinde 438 de gospodării şi circa 1100 de locuitori, se mândreşte cu biserica Sf. Dumitru şi celebrul conac boieresc, dispune de gimnaziu şi o grădiniţă renovată, de copii, oficiul medicului de familie, cămin cultural, bibliotecă, oficiu poştal, centrală telefonică, 158 de fântâni, câteva magazine şi baruri. În raza comunei intră şi două cătune-Făgădău şi Octearbriscoe, fostă silişte Mârzeşti.”

        Micuţul văscăuan Vladimir Verdeş avea obiceiul să stea „ore întregi la fereastra de pe cuptor”, să privească „nopţile cu lună plină cum căprioarele, mânate de foamete, coborau din pădure, săreau pârleazul şi aşterneau urme pe zăpada argintie până la stogurile de fân din ogradă. Deşi băteau câinii... uneori se furişau la fân chiar şi unii iepuri de câmp.”

        Cartea aceasta reprezintă şi un preţios document despre evenimentele istorice ale Basarabiei. De pildă, se prezintă Tratatul domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, semnat cu Suleiman al IV-lea în anul 1634, care prevedea în art.1 că „Poarta recunoaşte Moldova ca ţară liberă şi nesupusă”, iar în ultimul articol, XIII, „Poporul Moldovei va da Porţii Otomane numai un dar-peşcheş-de zece mii de galbeni.” Ştefan cel Mare a purtat cu invadatorii 37 de războaie, iar „din anul 277 al erei noastre, împotriva daco-romanilor şi al românilor au luptat 26 de popoare barbare, inclusiv goţii, hunii, slavii, alanii, oguzii, cumanii, bulgarii, polonezii, turcii, ungurii şi altele. Numai Imperiul Otoman şi tătarii din Crimeia au efectuat, între anii 1401-1878, peste 950 de năvăliri barbare, operaţiuni militare, incursiuni distrugătoare, prin care au mutilat şi au jefuit poporul român în tot arealul său.”

        Constrângerea băştinaşilor a continuat şi în timpul lui Kutuzov, cei rămaşi în patrie sufereau de pe urma fărădelegilor militarilor ruşi, deputaţii şi boierii valahi s-au plâns lui Kutuzov care ar fi răspuns, „Vă vor rămâne ochii ca să vărsaţi lacrimi.”

        Solemnitatea de deschidere a Sfatului Ţării a vut loc pe 21 noimbrie 1917. „În sală a fost introdus drapelul naţional, Tricolorul. Corul protoiereului Berezovschi a interpretat imnul Deşteaptă-te române şi Pe al nostru steag e scris unire...Cuvintele lui Ioan Pelivan, rostite la inaugurare, sunau ca un dangăt de clopot. Onorată adunare, prea cinstiţi deputaţi! Astăzi e cea mai însemnată zi din istoria neamului moldovenesc. A fost pierdut acest neam, dar azi el s-a găsit pe sine. A fost înmormântat, dar azi a înviat din mormânt. Toţi moldovenii au simţit o negrăită bucurie când au văzut steagul naţional deasupra acestui palat. Azi se întrupează visurile părinţilor şi bunicilor noştri şi nădejdile tuturor fruntaşilor neamului nostru, scoborâţi în mormânt cu inima îndurerată...În anul 1812 noi am fost rupţi din trupul Moldovei şi alipiţi la împărăţia rusească. Întotdeauna s-a întâmplat aşa în trecutul nostru, când se luptau între olaltă cei doi hoţi, rusul şi turcul, nu suferea niciunul din ei, ci sărmanul nostru neam moldovenesc...La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării declară autonomia Republicii Democratice Moldoveneşti în componenţa Federaţiei Ruse, iar la 24 ianuarie 1918 proclamă solemn independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.... Procesul verbal al şedinţei din 27 martie 1918 redă patosul acestor clipe cruciale. Cu majoritatea de optzeci şi şase-86- voturi, împotriva a trei-3- rezoluţia pentru unirea Basarabiei cu România, a blocului moldovenesc, este primită-aplauze furtunoase. Trăiască unirea cu România mamă!”

        Spre sfârşitul cărţii, prietenii îl creionează cu simpatie pe marele farmacist patriot Vladimir Verdeş. „Dl. Verdeş este Omul care îţi poate schimba ziua. El poate aduce soarele pe cerul tău într-o zi ploioasă şi înnorată numai printr-o vorbă caldă sau un gest mărunt. Este Omul care îţi întinde o mână de ajutor şi atunci când nu o ceri, Omul cu care comunici din suflet şi cu tot sufletul.”

        Autorul acestei cărţi, Tudor Ţopa, s-a născut în anul 1932 în satul Chiţcanii vechi, judeţul Orhei şi a absolvit Facultatea Filologică a Universităţii de Stat din Chişinău. De două ori a fost ales preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, este membru al Uniunii Scriitorilor, a scris 65 de cărţi de proză documentară, a fost deputat în primul Parlament şi a semnat declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Are un scris sobru, bine documentat, curat, un pic sentimental şi un toc înmuiat mereu într-o lacrimă ce tot stă să cadă. Este lacrima Basarabiei care înseamnă, acum, începutul transfigurării noastre ca neam. Basarabia nu mai este singură!