Unul dintre cele mai grele concursuri extrașcolare, "Prietenii pompierilor", câștigat de Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița – Năsăud în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița a organizat pe Baza Sportivă Iproeb, un concurs dedicat elevilor care au dorit să își arate priceperea și îndemânarea la probe specifice salvatorilor.
La cele trei probe - una teoretică și două practice - au participat 10 echipaje din județul nostru. În acest an, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ Năsăud a obținut cele mai mari punctaje, atât la probele destinate băieților, cât și la concursul fetelor. Profesori coordonatori ai echipajului din cadrul Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Năsăud au fost doamnele profesoare Greabu Maria și Timea Csillag. Podiumul a fost completat, la băieți de Școala Gimnazială „Grigore Herineanu“ Galații Bustriței și Liceul Tehnologic Feldru, în timp ce la fete, pe locul II s-a clasat Școala Gimnazială nr. 1 Ilva Mică, iar pe locul III - Colegiul Național „Petru Rares“ Beclean.
Câștigătorii și participanții au primit, prin grija Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cupe, diplome și plachete.
Cei mai buni timpi înregistrați la concursurile județene sunt centralizați la nivel național iar loturile de elevi care au cele mai bune rezultate se vor întrece în faza națională a competiției.
Poze: sursa facebook.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]