Unicat în România! Sute de elevi, cadre didactice şi oficialităţi în costumul popular, la sunetul primului clopoţel. Un tricolor uriaş stă strajă în Anul Centenar pe şcoala din Livezile

Momente în premieră trăite într-o şcoală din România la clinchetul primului clopoţel, unde 28 de profesori, dar şi peste 300 de copii, doar în şcoala centrală Livezile - au îmbrăcat în prima zi de şcoală portul tradfiţional, salutând astfel iniţiativa aparatului administrativ al comunei, care timp de o lună va marca Centenarul Marii Uniri, scoţând din lada de zestre cele mai frumoase haine. Acestora li s-au alăturat 270 de elevi şi 12 cadre didactice din şcolile din Dorolea, Cuşma şi Dumbrava.
Directorul Ana Capotă, directorul adjunct Mia Bozga, alături de toţi colegii profesori din şcoală, dar şi de elevi au înfrumuseţat această zi prin purtarea hainelor tradiţionale, fiind un moment de care, cu siguranţă îşi vor aminti peste timp.
„Consider că în Anul Centenarului este o mândrie pentru noi să purtăm aceste costume, pentru că înainte chiar şi preoţii sub sutană aveau straiul popular. Este un simbol ce l-a însoţit pe român dintotdeauna. Strămoşii noştri au mers la Alba Iulia în haine ţărăneşti pe jos, cu căruţele, iar ceea ce facem astăzi este un gest simbolic. Sunt mândră că sunt româncă şi azi am 18 ani de când predau în această şcoală, sărbătorind majoratul. Bunica mea ar fi mândră să mă vadă aşa”, a declarat directorul Ana Capotă.
„Ce frumoşi suntem cu toţii în straie populare! Vă mulţumesc din suflet pentru că aţi îmbrăţişat ideea noastră, a celor de la Primărie. Vreau să vă fac o provocare, copiii care de săptămâna viitoare, din 17 septembrie vor purta timp de două săptămâni costume populare la şcoală, Consiliul Local Livezile va oferi o excursie în Capitală, la Palatul Parlamentului şi Casa Poporului în costumele străbunilor. Să aveţui un an plin de bucurii”, a declarat primarul Traian Simionca.
Un tricolor mare cât clădirea şcolii a fost aşezat în acest an simbolic pentru poporul român, ca semn de preţuire pentru ceea ce înseamnă drapelul care a fost semn al unirii românilor în cadrul aceloraşi graniţe.
Îmbucurător este faptul că în prima zi de şcoală cu toţii au venit din dragoste pentru străbuni în portul tradiţional, nimeni nefiind condiţionat de către Primărie sau şcoală, însă participarea într-un număr aşa de mare este dovada că la Livezile tradiţiile, credinţa, dragostea de neam şi ţară sunt aşezate la loc de cinste în sufletul dascălilor şi elevilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5