Un weekend de basm

Muzica, filmele, expoziţiile, atelierele creative au dat startul vineri la cel mai cool festival din Bistriţa – Basm Festival.
Aflat la prima ediţie, Basm Festival a reuşit să aducă la Bistriţa, nume internaţionale, dar şi locale, ce au animat showurile: Satellites, Lights Out, Neo, Fanfara Transilvania, Robin and the Backstabbers, Grimus.

Prezenţi pentru prima dată în oraşul nostru, trupa Robin and the Backstabbers a adus toată energia proaspătă a unui sound de excepţie. Grimus a adus finalul excelent al unui festival reuşit
Cu un public fidel, băieţii de la Robin and the Backstabbers şi Grimus au arătat că se poate asculta şi altceva în Bistriţa. Şi de ambele părţi, fiecare s-a lăsat bucurat din prima.

De la bun început, trebuie spus că, Basm Festival a îmbogăţit vara bistriţenilor cu câteva evenimente care au dat acestei manifestări o notă aparte (cel puţin în contextul manifestărilor de gen).
În mod evident, organizatorul (Asociaţia Bistriţa Civică) a vrut să ne ofere nu doar un festival ci, mai ales, un alt fel de festival. Prima ediţie s-a desfăşurat în săptămâna în care Bistriţa aniversează 750 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume.

Potrivit organizatorilor, programul a căutat echilibrul dintre diversitate şi coerenţă, incluzând evenimente şi artişti dintr-o zonă largă din punct de vedere stilistic şi tematic.
Basm Festival este iniţiat de Asociaţia Bistriţa Civică şi face parte dintr-o serie de proiecte pentru dezvoltarea turismului local, diversificarea vieţii culturale din Bistriţa şi îmbunătăţirea imaginii oraşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5