UN SFERT DE VEAC DE LA ÎNFIINŢAREA UNIUNII COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE

La 3 iunie în acest an s-au împlinit 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene. În această Sfântă zi de Rusalii, reprezentanţii celor 44 de comune grănicereşti, adunaţi în comuna Salva, au hotărât înfiinţarea unei asociaţii pentru recuperarea proprietăţilor confiscate de regimul comunist instaurat în România în anul 1945.
Acest act a fost prilejuit de sfinţirea unei troiţe pe platoul „Mocirla” din Salva, donată de către d-ul Tanco Teodor pentru aducerea aminte generaţiilor de azi, de sacrificiul dat de cei patru sfinţi ai graniţei: Tănase Tudoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Telciu, Manu Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu precum şi altor 15 grăniceri ce s-au revoltat cu ocazia depunerii jurământului de credinţă faţă de împărăteasa Austriei, Maria Tereza.
Legat de acest aspect este necesar să menţionăm că în anul 1761 prin hotărârea împărătesei Maria Tereza, se militarizează mai întâi 23 de comune din districtul Rodna, apoi 5 comune de pe vVlea Şieului, iar ulterior în anul 1764 şi 1783 comunele de pe Valea Mureşului şi Valea Bîrgăului, ajungându-se la 44 localităţi. Revolta grănicerilor s-a datorat ignorării promisiunilor făcute cu ocazia militarizării.
Cu toate aceste nemulţumiri înfiinţarea Regimentului II de graniţă român cu sediul la Năsăud a avut influenţe benefice pentru populaţia zonei, atât din punct de vedere material cât şi spiritual. Rigoarea nemţească a determinat organizarea mai temeinică a gospodăriilor ţărăneşti prin obţinerea unor rezultate superioare iar din punct de vedere spiritual prin înfiinţarea de şcoli triviale necesare educării viitoarelor cadre necesare regimentului.
Pe timpul funcţionării acestui regiment s-au acumulat unele averi provenite din exploatarea pădurilor grănicereşti, contribuţia grănicerilor pentru efecte şi îmbrăcăminte, prin arendarea unor drepturi pentru crâşmărit, morărit şi altele, constituite în fondurile numite „de provente” şi „de monture”.
Desfiinţare graniţei militare în anul 1851 a determinat ca aceste averi să fie preluate de către stat. Pentru recuperarea lor, minţi luminate au cheltuit energie şi venituri pentru ca acestea să fie restituite celor ce le-au creat, în folosul tuturor grănicerilor şi urmaşilor acestora din cele 44 localităţi amintite, eforturi depuse în special de Vasile Naşcu, vicarul Moisil, I. Mureşianu, I. Luchi şi alţi.
La 13 martie 1851, reprezentanţii celor 44 de comune confiriare, au hotărât ca fondurile să nu se împartă pe comune şi acestea să rămână în proprietate indiviză, administrate de un organism ce se va crea în acest scop. Acestea au fost hotărâte prin „Instrumentu fundaţional” adoptat cu această ocazie, măsuri care să asigure utilizarea proprietăţilor rămase în scopuri educaţionale prin înfiinţarea de noi şcoli, acordarea de burse şi stipendii şcolarilor, schimbându-se totodată denumirea fondurilor: cel „de provente” să devină „Fond Central Şcolar” iar cel „de monture” în „Fond de Stipendii”.
După aprobările date de împăratul Frantz Iosif proprietăţile preluate de stat se restituie treptat foştilor grăniceri. Pentru administrarea şi utilizarea lor a luat fiinţă un organism special creat pentru aplicarea scopurilor stabilite de „Instrumentu fundaţional” şi anume, pentru învăţământ, ajutoare materiale, pentru cultură, construcţii de şcoli şi altele. Pe parcursul timpului acest organism a avut diverse denumiri care în final s-a denumit „Administrarea fondurilor grănicereşti”.
În anul 1948 prin Legea nr.14 care aprobă noua Constituţie a ţării, proprietăţile grănicereşti compuse din păduri, terenuri agricole, clădiri şi altele au trecut în proprietatea statului prin legi diferite, astfel că activitatea Administraţiei fondurilor grănicereşti practic a fost desfiinţată, aceasta nu mai avea obiectul muncii, funcţionând totuşi încă 6 ani pentru predarea activităţii şi a averilor, ultimul preşedinte fiind prof. Octavian Ruleanu şi secretar I. Mihăiese.
Odată cu revoluţia din decembrie 1989 şi abrogarea vechilor acte emise de puterea comunistă, s-a pus problema recuperării proprietăţilor confiscate, de regimul trecut şi se preconiza apariţia unor legii recuperatorii. În această nouă ipostază se discuta în cercurile cunoscătorilor şi despre averile grănicereşti. Aceste discuţii s-au finalizat în luarea unor măsuri practice pentru realizarea obiectivului, măsuri ce s-au ivit odată cu iniţiativa d-lui Tanco Teodor de a ridica o troiţă pe locul unde au avut loc revolta grănicerilor.
Prin ajutorul dat de prof. Octavian Ruleanu şi de d-ul Pompei Boca s-a constituit un colectiv care să se ocupe de această manifestare, ocazie cu care să se constituie şi o asociaţie pentru continuarea eforturilor depuse de înaintaşii şi recuperarea proprietăţilor confiscate.
Prin implicarea şi ajutorul direct al primăriilor din Salva şi Năsăud, care erau şi organizatoarele evenimentului, s-a solicitat prin adresa nr.570/1990 tuturor primăriilor să trimită la manifestaţia ce se va organiza la 3 iunie 1990 doi delegaţi, precizându-se că se va „constitui o asociaţie care să lupte pentru revendicarea bunurilor aparţinătoare acestor comune”. De asemenea s-a tipărit un afiş ce a fost trimis tuturor celor 44 de localităţi, afiş în care s-a stabilit programul de desfăşurare al festivităţilor, cu menţiunea că la sfârşitul acestora se va constitui şi asociaţia grănicerească. De asemenea a fost popularizată şi în presa locală, prin apariţia unor articole care chema grănicerii pe platoul „Mocirla” din Salva pentru a cinsti memoria celor răzvrătiţi şi condamnaţi la moarte, precum şi constituirea asociaţiei. Într-un alt articol cu titlu „Veniţi cu noi la Salva” se solicită participarea şi popularizarea evenimentului, astfel că acesta să-şi îndeplinească cu prisosinţă rolul propus.
După slujba de sfinţire a troiţei, delegaţii au fost invitaţi să participe la prima adunare generală pentru a se realiza şi obiectivul prevăzut în solicitarea organizatorilor. Adunarea generală a fost condusă de un prezidiu format din: prof. Octavian Ruleanu, Adrian Mănarcă, Ioan R. Nistor, Teodor Tanco, Lazăr Ureche, Pompei Boca şi Dumitru Nistor. După validarea delegaţilor trimişi de comune s-au ales prin vot deschis preşedinţii de onoare: Octavian Ruleanu şi Boca Pompei, foşti preşedinţi ai Administraţiei fondurilor grănicereşti în perioada interbelică iar în funcţia de preşedinte a fost ales d-ul Ioan Radu Nistor. Discuţii aprinse au fost în legătură cu denumirea asociaţiei, propunându-se „Confederaţia comunelor grănicereşti”, după cum se anunţa şi în afişul de chemarea delegaţilor şi „Uniunea Comunelor Grănicereşti”, ultima fiind aprobată.
Pentru a funcţiona din punct de vedere juridic erau necesare parcurgerea unor etape legale, astfel s-a constituit un grup de iniţiativă care să se ocupe de această operaţiune, grup format din Ioan R. Nistor, Octavian Ruleanu, Dumitru Nistor, Viorel Palăgieşu şi Ştefan Cordoş. Grupul menţionat a întocmit un proiect de Statut şi s-a adresat Judecătoriei Năsăud cu adresa nr.3/25.09.1990, pentru emiterea unei hotărâri şi înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, existent la grefa judecătoriei. La judecătorie s-a depus un tabel nominal cu 23 de persoane, reprezentând Comitetul de iniţiativă, procesul-verbal de constituire, Statutul legalizat la notariat, dovada depunerii la bancă a sumei de 100 lei constituind fondul asociaţiei, stabilindu-se sediul asociaţiei la Muzeul grăniceresc din Năsăud. După dezbaterea în instanţă, s-a emis Hotărârea nr.40/1990 prin care „Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene” este atestată juridic, putând să-şi desfăşoare obiectivul propus.
După constituirea U.C.G.N. în rândul membrilor Comitetului director precum şi altor personalităţi ai graniţei năsăudene a existat o stare deosebită de emulaţie, născută din credinţa fermă că averile grănicereşti vor reintra în posesia foştilor deţinători şi vor fi utilizate în scopurile stabilite de „Instrumentu fundaţional” şi de Statute. Această stare a determinat ca multe persoane în afara celor vizaţi direct, să vină cu sfaturi, propuneri, să ne indice proprietăţile şi documentele respective, aceştia fiind în special oameni vârstnici care ne arătau la faţa locului unde sunt proprietăţile.
Dar greul deabia acum începea. Era necesară organizarea unei adunări generale care să alegă Comitetul director, Comisia de cenzori şi să stabilească procedeul de identificare şi recuperare a proprietăţilor. Realizarea acestui obiectiv a determinat ca membrii grupului de iniţiativă, precum şi alte persoane care doreau să ne acorde sprijinul, s-a hotărât efectuarea deplasărilor în toate cele 44 localităţi foste grănicereşti pentru alegerea celor doi delegaţi, unul cu vot consultativ şi altul cu vot deliberativ, în vederea organizării Adunării Generale. Cu ajutorul primarilor din aceste localităţi, a preoţilor şi a membrilor grupului de iniţiativă s-au organizat, adunări de alegere a delegaţilor în fiecare localitate fostă grănicerească.
În urma acestei acţiuni s-a organizat în data de 18.11.1990 Adunarea Generală organizată într-o sală la muzeul grăniceresc din Năsăud. În Adunarea Generală a fost ales primul Comitet Director format din: preşedinte Ioan Nistor, vicepreşedinţi Dumitru Mureşan-Monor şi Ioan Dîmbu, secretar Ştefan Cordoş, membrii Cornel Burduhos şi Ioan Tonea şi pe cei doi preşedinţi de onoare: Octavian Ruleanu şi Pompei Boca; Comisia de cenzori formată din Valentin Gălăţan, Grigore Moldovan şi Nicolae Năşcuţ. Adunarea a mai hotărât ca data de 12 noiembrie să rămână ca zi de desfăşurare a viitoarelor adunări, dată ce este atestată ca zi a judecării şi condamnării martirilor graniţei năsăudene. Pe parcursul timpului această dată nu s-a mai putut respecta, din cauza legilor apărute ulterior care statuau, că Adunările generale ale asociaţiilor să fie la începutul fiecărui an după depunerea bilanţului contabil al anului încheiat.
Acţiunea de restituire a proprietăţilor a început prin organizarea unui colectiv stabilit de Comitetul director, ca în termenul cel mai scut posibil să se identifice toate proprietăţile, să se obţină documentele necesare pentru atestarea acestora, documente ce se aflau numai în Arhivele Statului şi la Cărţile funciare. Pentru a intra în posesia acestor acte a fost necesară o muncă asiduă, lipsită de mijloacele financiare pentru obţinerea lor. În vederea rezolvării acestei acţiuni, s-a stabilit ca două persoane ce aveau timp şi posibilităţi să se ocupe de rezolvarea acestei probleme prin Nistor Ioan şi Gălaţan Valentin.
Apariţia Legii nr.18/1990 privind reconstituirea proprietăţilor se referea numai la persoanele fizice, astfel că nu se puteau depune cereri de către asociaţie. Cu toate acestea U.C.G.N. s-a adresat tuturor primăriilor, ca în cererile depuse de către cetăţeni să nu fie luate în considerare proprietăţile aparţinând fondurilor grănicereşti, proprietăţi ce urmau să fie solicitate de către noua asociaţie.
La o întâlnire pentru aplicarea legii menţionate, cu iniţiatorul acesteia d-ul Ioan Lupu s-a pus întrebarea, unde se încadrează solicitările asociaţiilor, răspunsul primit, că pentru acestea urmează să apară curând o nouă lege.
Până atunci nu s-a stat în impasivitate, studiindu-se la Arhivele Statului din Bistriţa, instituţia de la care prin directorul acesteia Ioan Mureşan şi a d-lor Lupşan Simion şi Adrian Onofreiu, s-a parcurs inventarul Administraţiei fondului grăniceresc care constituie un impresionant număr de dosare, alegând dintre acestea pe cele în care se bănuia existenţa unor indicii asupra proprietăţilor fondurilor grănicereşti, dosare ce au fost parcurse aproape în întregime, notându-se documentele de atestarea proprietăţii, respectiv: CF-uri, numere topo şi alte însemnări.
Prin aflarea acestor indicii s-a trecut progresiv la intrarea în posesia documentelor prin deplasări repetate la Cărţile Funciare din Năsăud, Bistriţa, Cluj, Turda, Vatra Dornei, Suceava. Emiterea de către unităţile respective a actelor cu toate modificările apărute în CF-uri sau copierea unor documente din arhivă, a determinat cheltuieli însemnate pentru eliberarea lor.
Cu migală, răspundere şi competenţă s-a reuşit ca în decurs de aproximativ un an să se identifice cca. 90% din proprietăţile fostei Administraţii grănicereşti, documentele obţinute au fost selectate pe comune, urmând ca la timpul respectiv să fie depuse la cererile adresate primăriilor.
Apariţia Legii nr.167/1997 a dat noi speranţe asociaţiei pentru a intra în posesia proprietăţilor. Speranţele au fost însă aparente, deoarece în lege, din iniţiativa lui Ioan Lupu erau menţionate numai asociaţiile de moşneni şi răzeşi. Pentru ca munca noastră să nu fie zadarnică s-a organizat un miting pe stadionul din oraş la care au participat reprezentanţii comunelor grănicereşti, iar ca invitaţi d-ul Lupu Ioan şi d-ul Flutur Gheorghe. Mitingul a determinat obţinerea unor clarificări prin solicitarea ca în Legea nr.1/2000 ce va apărea să fie inclusă şi denumirea de „asociaţii grănicereşti şi păduri grănicereşti”. În acest sens s-au întocmit mai multe memorii, adresate Parlamentului României cu precizarea istoricului glorios al graniţei năsăudene, a proprietăţilor deţinute de Administraţia fondului grăniceresc, utilizarea acestora în scopurile prevăzute de Statute. Deplasarea cu un astfel de memoriu la Bucureşti, din delegaţie făcând parte: preşedintele uniunii - Ioan Nistor, Budecan Nicolae-Rusu Bîrgăului, Teodor Tanco şi alţii. La Parlament s-a obţinut sprijinul senatorului Mircea Prahase-Bistriţa şi Ilieşiu-Sângeorz Băi, asigurându-se că memoriul respectiv va fi luat în considerare la apariţia Legii nr.1/2000. La aprobarea Legii 1/2000 la art.26 a fost introdusă sintagma „păduri grănicereşti şi alte forme asociative asimilate”. Cu acest document, cererile depuse la primării au început să urmeze calea legală.
Trebuie precizat că majoritatea cererilor şi a documentelor anexe au fost depuse direct la primăriile respective de către d-ul Nistor Ioan şi Gălăţan Valentin, având posibilitatea de a discuta şi cu reprezentanţii din Comisiile locale de retrocedarea proprietăţilor, în vederea accelerării rezolvării cererilor. Dacă aparent în toate cazurile aceştia au fost receptivi, în realitate nu s-a întâmplat aşa, unele comisii locale solicitând traducerea CF-urilor cu toate că la cap.B din acestea, se putea observa fără nici un dubiu proprietarul terenului respectiv, alte comisii au solicitat tot felul de alte documente pe care legea nu le prevedea.
După depunerea cererilor de către U.C.G.N. la comuna Uriu pentru proprietăţile din satul Ciceu Cristeşti, cetăţenii acestei localităţi aflând că aceste proprietăţi pot fi revendicate, s-au constituit într-o asociaţie grănicerească. Aflând de demersul acestui grup ne-am adresat Judecătoriei din Beclean, ca asociaţia să nu fie recunoscută, deoarece localitatea nu făcea parte din cele 44 localităţi grănicereşti. Dorinţa grupului respectiv era de a intra în posesia proprietăţilor ce au aparţinut Regimentului II de graniţă din Ardeal, proprietăţi ce au fost cumpărate de Administraţia fondurilor grănicereşti de la moşierul Torma Karol. La proces am avut câştig de cauză, asociaţia acestora nefiind înregistrată.
Din multitudinea de proprietăţi ale Administraţiei Fondurilor Grănicereşti una singură a fost obţinută pe baza cererii depuse la comuna Uriu şi care se referea la pădurea de 57 ha din Cisteşti Ciceu, pentru care s-a obţinut titlu de proprietate din partea prefectului judeţului, funcţie deţinută la data respectivă de către d-nul Bindea Ioan (2002).
După multe insistenţe, deplasări repetate la primăriile unde s-au depus cererile de reconstituire a proprietăţii s-au primit decizii de respingerea solicitării, pe diverse motive care nu erau plauzibile, cu indicaţia să ne adresăm organelor de justiţie. Două primării ne-au comunicat că U.C.G.N.-ul a fost cuprins în anexele la instrucţiunile de aplicare a legii, pentru a obţine proprietăţile solicitate, comuna Dumitra pentru 67,5 ha pădure la Cepari şi comuna Şanţ pentru unele proprietăţi terenuri agricole şi forestiere în Valea Mare.
La prima comunicare după ce ne-am adresat prefecturii pentru obţinerea titlului de proprietate, s-a aflat că între timp la o simplă cerere, fără nici un document, Liceul Silvic din Năsăud a obţinut titlu de proprietate asupra pădurii de la Cepari, conform legii învăţământului, pădurea fiind considerată ca teren necesar practicii elevilor. După aflarea numărului titlului de proprietate obţinut de unitatea menţionată, am solicitat Judecătoriei din Năsăud şi apoi în recurs la Tribunalul Bistriţa anularea titlului, deoarece unitatea solicitantă nu a avut la data naţionalizării în proprietate pădurea menţionată, liceul înfiinţându-se după anul 1948. După un proces de durată s-a obţinut anularea titlului, obligarea Comisie locale Dumitra şi a prefecturii pentru punerea în posesie, obţinându-se titlu de proprietate pentru U.C.G.N.
În cel de al doilea caz, comuna Şanţ nu a mai trimis prefecturii anexa, pentru validarea hotărârii comisiei locale astfel că această situaţie nu s-a mai rezolvat, urmând ca pe viitor să se revizuiască cazul respectiv.
La comuna Dorna Candreni iniţial s-a crezut că discuţiile purtate cu primarul localităţii şi unii membrii ai comisiei locale, s-ar rezolva problema proprietăţii pădurii de la Coşna în suprafaţă de 590 ha, însă, în final, comisia locală a respins cererea de retrocedare. Ca urmare ne-am adresat Judecătoriei Vatra-Dornei depunând toată documentaţia prin care se atestă proprietatea. În timpul derulării procesului, a luat fiinţă comuna Coşna astfel că au fost necesare alte demersuri, cu toate că s-a ridicat neconstituţionalitatea Legii 400/2002 şi art.26/1 din Legea nr.1/2000, intervenţie făcută cu adresa nr.11/20.01.2008 la această judecătorie, intervenţia nu s-a acceptat, hotărându-se ca 50% din suprafaţa menţionată să treacă la comuna Coşna, U.C.G.N. având câştig ce cauză numai pentru 295 ha.
Referitor la această situaţie, într-un caz similar Curtea Constituţională a decis că Legea 400/2002 este anticonstituţională, hotărâre stabilită prin decizia nr.603/21 mai 2008 citez: „ art.1 pct.13 din Legea 400/2002, legea contravine art.44 alin.2 şi 3 din Constituţie, că exproprierea nu este de utilitate publică” aici se pune întrebarea: această lege pentru unii este constituţională iar pentru alţii nu? O lege declarată neconstituţională mai are aplicabilitate? În acest sens, consider că trebuie făcute demersurile necesare şi pentru restul suprafeţei de pădure din Coşna. Tot în legătură cu acest aspect este necesar să amintim şi o presiune făcută asupra judecătorilor prin ameninţarea scrisă a primăriei Dorna-Candreni, într-un memoriu cu numărul 4966/12.12.2000 în care în final se spune: „ noi din informaţiile pe care le avem, considerăm că punerea în posesie a comunelor din Transilvania în baza hotărârilor date de prefectură va conduce la conflicte foarte serioase printre cetăţenii din cele două părţi, cu greu de stăpânit” această afirmaţie o considerăm printre altele că a influenţat şi hotărârea justiţiei.
Pe raza comunei Şieu, Administraţia fondurilor grănicereşti deţinea o proprietate de 67 ha pădure. Cererea noastră adresată comunei respective nu a fost luată în seamă. În urma unor deplasări la această comună, cunoscând pe vicepreşedintele acestei comune, am solicitat lămuriri în legătură cu proprietatea respectivă Am fost îndrumaţi să ne adresăm la sectorul agricol unde ni s-a solicitat să depunem traducerea CF-ului din limba maghiară. În urma discuţiilor purtate am aflat că această comună a primit titlu de proprietate de la prefectură pentru suprafaţa respectivă, punându-ne la dispoziţie pentru a vedea că intervenţia noastră nu mai are rost. În acest fel am reuşit să găsim numărul titlului de proprietate, adresându-ne instanţei pentru anularea acestuia. În final, în proces s-s anulat titlul, urmând ca să fim puşi în posesia suprafeţei respective, însă ulterior din suprafaţa iniţială s-a redus cu 10 ha.
Cea mai grea şi dificilă situaţie a fost în procesul dintre U.C.G.N., comuna Şanţ şi comisia locală Cîrlibaba pe raza căreia se află suprafaţa de 3.500 ha pădure, situată în „Dosul Stînişoarei”. Trebuie să arătăm că din partea Primăriei Cârlibaba prin disponibilitatea primarului ne-a sprijinit pe parcursul derulării procesului prin avocatul ce a fost angajat de către primărie. Cu toate documentele depuse la dosar prin care se atesta în mod indubitabil că pădurea din „Dosul Stînişoarei” nu a fost niciodată proprietatea comunei Şanţ înainte de anul 1948, instanţele din Vatra-Dornei şi Suceava nu au luat în considerare actele legale, atribuind prin sentinţe pădurea comunei Şanţ.
Prin articolul „Eroare judiciară, prin ignorarea documentelor” apărut în ziarul local Răsunetul s-au dat spre publicare toate documentele prin care se atestă că: „Fondul Scolasic şi de Stipendii” a fost proprietarul acestui fond forestier, 23 de documente atestă proprietatea pădurii din „Dosul Stînişoarei”, pe care nu le mai enumăr. Comuna Şanţ, care de altfel a încercat pe parcursul existenţei administraţiei, să falsifice şi să solicite prin procese interminabile ca să intre în posesia pădurii, toate încercările au eşuat, reuşind ca în regimul de democraţie, cu un stat de drept consolidat, o justiţie care ignoră realitatea să obţină pădurea în defavoarea U.C.G.N. Afirmaţia că s-au introdus documente false este susţinută şi de cererea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu nr.4/30.01.2007 privind falsul făcut la CF nr.113 de către o societate de cadastru din Suceava, dar până în prezent nu s-a primit nici un răspuns cu toate că două persoane din conducerea U.C.G.N-ului, respectiv preşedinte Nistor Ioan şi secretarul Gălăţan Valentin au dat declaraţii la Poliţia Vatra-Dornei.
Prin actul de naţionalizare din anul 1948 se precizează că pădurea din „Dosul Stînişoarei” a fost preluată de la Fondul de Stipendii şi Burse din Năsăud, fapt consemnat şi de o adresă a Direcţiei Silvice Suceava adresată instanţei.
Odată cu apariţia Legii nr.10/2002 s-au depus din nou cereri pentru retrocedarea imobilelor şi a terenurilor din intravilan, de această dată cererile respective au fost depuse la executorul judecătoresc pentru a fi înmânate primăriilor de către aceştia. În urma acestei acţiuni primăriile nu s-au grăbit nici de această dată să soluţioneze cu celeritate solicitările, tărăgănând rezolvarea lor la infinit pentru ca în final la insistenţele noastre să răspundă prin decizii negative cu îndrumarea de a ne adresa instanţelor. Această metodă reprezintă o fugă de răspundere şi cheltuieli suplimentare prin deplasarea la aceste instituţii, depunerea documentelor şi susţinerea cauzei la multe termene fixate.
În urma soluţionării prin instanţă s-a rezolvat admiterea acţiunii pentru teren şi construcţie în Năsăud pe str. Poderei, în suprafaţă de cca. 3 ha; la Ciceu Cristeşti pentru 2,8 ha; 9 ha la Bistriţa în compensare cu terenul deţinut în Drumul Tărpiului din oraş; clădirea cu terenul aferent din Bistriţa de pe str. Viişoarei fost sediu al Administraţiei fondurilor şi a Direcţiei Silvice pentru administrare pădurilor grănicereşti, actualul sediu de spital teren de 1,2 ha; în Coşna teren agricol cu clădire în suprafaţă de cca. 1 ha.
Cu toate aceste succese este departe de a ne declara mulţumiţi existând încă multe terenuri şi clădiri ce nu s-au clarificat, unele fiind în judecată iar pentru altele este necesară identificarea lor urmând a se lua măsurile ce se impun. Aici trebuie să menţionăm procesul cu Primăria oraş Năsăud pe raza căreia se află multe clădiri şi terenuri, unele fiind demolate iar pe terenuri s-au construit diferite proprietăţi, iar pentru altele nu se doreşte restituirea. De asemenea, foarte multe terenuri în suprafeţe mici se află pe raza mai multor comune unde a funcţionat în trecut linie de cale ferată îngustă, cum sunt Lunca Ilvei, Ilva Mare, Poiana Ilvei, Leşu, Ilva Mică, Valea Mare, Anieş, Telciu ş.a., terenuri ce au fost cumpărate de Administraţia fondurilor grănicereşti în perioada 1920-1930 de la cetăţeni pentru construirea acestei linii. Deoarece aceste terenuri se găsesc în imediata vecinătate sau limitrofe cu proprietarii de la care s-au cumpărat, după revoluţie aceştia au trecut la folosirea lor fără nicio aprobare, iar comisiile locale nu au dat curs cererilor noastre fiind, după părerea noastră ,duplicitare. De asemenea, pe multe suprafeţe mici s-au edificat locuinţe ale cetăţenilor care acum doresc să-şi clarifice situaţia construcţiei solicitând instanţelor de judecată dreptul la uzucapiune, cu toate că aceştia nu pot dovedi proprietatea.
Odată cu obţinerea primelor rezultate ca urmare a punerilor în posesie au fost luate măsuri corespunzătoare de aplicarea prevederilor statutare şi a scopului pentru care s-a înfiinţat Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene, acordare burselor, stipendiilor şi a altor ajutoare prevăzute în Statut.
Prin întocmirea unui Regulament pentru acordarea burselor, care ulterior a fost amendat, stabilirea unor criterii clare pentru acordarea lor. Pentru ca această acţiune să se deruleze fără intervenţii din afară s-a constituit o comisie pe lângă Comitetul director, care să analizeze cererile depuse şi să vină cu propuneri concrete pentru acordarea burselor, criteriile stabilite prin acest regulament se referă la: a avea domiciliul într-una din cele 44 localităţi, de preferinţă provenit din familii de grăniceri, să aibă rezultate şcolare cu o medie de minim 8, recomandarea şcolii şi starea materială precară. Din această comisie fac parte de regulă directorii liceelor din Năsăud, Prundu-Bârgăului şi Sângeorz-Băi, sub coordonarea unui preşedinte care este de fapt vicepreşedintele uniunii.
Dacă la început numărul bursierilor era de 11, acest număr a crescut progresiv, astfel că în prezent se aprobă 44 burse pentru elevi, evoluţia acestei situaţii pe an este următoarea:
- 2005-2006 am avut 11 bursieri;
- 2006-2007 am avut 11 bursieri;
- 2007-2008 am avut 14 bursieri;
- 2008-2009 am avut 23 bursieri;
- 2009-2010 am avut 24 bursieri;
- 2010-2011 am avut 40 bursieri;
- 2011-2012 am avut 44 bursieri;
- 2012-2013 am avut 44 bursieri;
- 2013-2014 am avut 44 bursieri;
- 2014-2015 am avut 44 bursieri.
Iar cuantumul bursei a fost de 120 lei/lună pentru fiecare bursier.
Pe lângă acordarea burselor în urma punctajului stabilit au fost numeroşi elevi care se apropiau de criteriile maxime de punctaj, însă nu au putut fi bursieri lunar, pentru aceştia acordându-se pe parcursul anilor stipendii ce variau între 200-500 lei/persoană, situaţia acestora rezultă din următoarea situaţie: în anul 2007 s-au acordat 21; 2008 s-au acordat 14; 2009 s-au acordat 24; 2014 s-au acordat 20; 2011 s-au acordat 11; 2013 s-au acordat 3; 2013 s-au acordat 2; 2014 s-au acordat 2, 2015 s-au acordat 17.
În anul 2006, printr-un protocol de colaborare între U.C.G.N. şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca s-a obţinut pentru un număr de 12 studenţi cazare gratuită în căminele studenţeşti ale acestei instituţii, numărul rămânând constant până în anul 2013, când se acordă 15 locuri, în anul 2014 -14 locuri iar în 2015 sunt 14 studenţi bursieri în sumă de 200 lei/lună.
În acest an şcolar/universitar mai sunt acordate 6 burse de merit în valoare de 220 lei/lună.
Bursele, stipendiile şi alte ajutoare materiale reprezentau o gură de oxigen pentru multe familii nevoiaşe, dar cu elevi sau studenţi de excepţie, care pe lângă bursa de stat beneficiau şi de acest ajutor acordat de uniune, astfel au fost studenţi care şi-au putut termina facultatea. Eficienţa acestor ajutoare s-a reflectat în obţinerea unor rezultate la studii, mulţi dintre elevii ajutaţi au devenit studenţi care după terminarea studiilor ocupă un loc însemnat în societate, amintind printre aceştia pe Marte Căliman din Mocod, Protase din Mocod, Hangan Paul din Bistriţa-Bîrgăului, Mădalina din Feldru, Dănilă Gabriela din Salva şi mulţi alţi.
În acest sens ar fi util să se organizeze o evidenţă a acestora pentru a fi urmărite rezultatele lor, eficienţa burselor şi stimulentelor acordate, modul cum aceştia se integrează în viaţa socială, rezultatele pe care le obţin în plan profesional, aportul pe care-l dau societăţii astfel ca să nu ne limităm numai la acordarea acestora în urma unor criterii matematice pentru obţinerea unui anumit punctaj. Evidenţa acestora ar trebui să fie un stimul pentru actualii beneficiari prin popularizarea lor în cadrul şcolilor şi printre actualii beneficiari, astfel ca aceştia sa ştie că scopul acordării burselor şi stipendiilor nu reprezintă numai un ajutor momentan ci şi o responsabilitate pentru a da societăţii cât mai mult. Aceasta ar trebui să devină o sarcină principală a Comitetului director.
Sustenabilitatea sistemului de acordarea de burse, stipendii şi alte ajutoare este în pericol în viitorul apropiat din cauza resurselor financiare obţinute doar din câteva proprietăţi. De aceea se impune cu acuitate din partea Comitetului director sa găsească noi rezerve pentru obţinerea de venituri care să asigure în viitor respectarea prevederilor statutare. Să se insiste la organele locale pentru acordarea sprijinului necesar în recuperarea proprietăţilor iar în instanţe să se vină cu argumente indubitabile astfel ca hotărârile acestora să ne fie favorabile, eficienţa şi renumerarea juristului să fie făcută în raport cu acest criteriu.
Activitatea U.C.G.N. în cei 25 de ani nu a fost lipsită de greşeli, de intervenţia uneori brutală în exercitarea atribuţiunilor, dar fondurile grănicereşti nu au dus lipsă de ingerinţe a unor persoane mai puţin avizate. În perioada 1851-1918 această activitate se desfăşura într-un stat care nu agrea ridicarea nivelului de cultură şi educare a populaţiei băştinaşe, a românilor, dar a reuşit să se impună datorită unor conducători care nu au renunţat să aplice cu abnegaţie şi devotament „Instrumentu fundaţional” şi apoi Statutele administraţiei.
După anul 1918 au început să apară unele intervenţii în activitatea administraţiei. În această direcţie menţionăm aprecierile negative ale doi foşti preşedinţi ai administraţiei: Dumitru Nacu care într-un material intitulat „Lumină în interiorul de mizerie al graniţei năsăudene” din anul 1936, face referire la defecţiuni în administrarea pădurilor; iar Leon Scridon în anul 1934 în două materiale „Fondul de Burse din Năsăud” şi „Fondurile grănicereşti năsăudene. Importanţa lor şi situaţia de azi” se referă la situaţia critică a acestora şi la pătrunderea politicianismului şi protejării intereselor personale în administrare.
Şi în perioada celor 25 de ani de funcţionare a Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene, s-a încercat diminuarea rolului acesteia, făcându-se aprecieri negative la importanţa şi rolul uniunii, critici care au determinat unele comisii locale să nu acorde atenţia cuvenită solicitărilor de reconstituire a drepturilor de proprietate pentru terenurile, pădurile şi clădirile ce au fost confiscate. Multe primării au considerat că, dacă proprietăţile se află pe raza lor de activitate, au dreptul ca acestea să fie utilizate numai în scopurile comunei respective, fără a ţine cont că ei de fapt sunt proprietarii numai a 1/44 parte din acestea.
Aşa cum s-a menţionat la început, dacă în acţiunea iniţiată de U.C.G.N. prin depunerea cererilor de reconstituirea dreptului de proprietate majoritate primarilor au arătat deschidere pentru solicitările noastre, pe parcurs, aceştia şi-au schimbat opţiunile devenind mai refractari. Am putea aminti aici pe cei din Telciu, Rodna, Maieru, Năsăud, Prundu Bârgăului, Bistriţa, Ceanul Mare ş.a. dar apoi nici unul dintre aceştia nu ne-au mai sprijinit, astfel că proprietăţile de pe raza lor de activitate au rămas neclarificate, iar unii dintre primari sau comisii locale nici la această dată nu au răspuns notificărilor.
Într-o perioadă destul de critică şi în special după ce s-au obţinut unele venituri care să asigure respectarea prevederilor statutare s-a încercat destabilizarea activităţii prin articole de presă denigratoare şi alte acuzaţii la adresa conducerii uniunii.
Prin mobilizarea primarilor din localităţile în componenţa cărora se aflau cele 44 localităţi foste grănicereşti, în Adunarea Generală din 28 martie 2009 au fost delegaţi majoritatea primarilor, s-a decis alegerea unui nou Comitet Director, iar în Adunarea Generală din 6 mai 2010 a ales un Comitet Director din care au făcut parte un număr de 9 primari, iar în Adunarea Generală din 30 aprilie 2014 în Comitetul director au fost aleşi 4 primari care pe parcursul anului, în urma unor articole de presă şi-au dat demisia, în prezent în Consiliu director au rămas numai 2 primari. Datorită faptului că primarii au fost aleşi în Comitetul director multe proprietăţi nu au putut fi recuperate şi este cumva şi normal deoarece aceştia aşa cum s-a arătat nu au mai dorit să colaboreze pentru restituirea proprietăţilor, de fapt, aşa cum preciza şi într-un articol de presă d-ul Tanco Teodor, care de fapt a fost organizatorul şi iniţiatorul aducerii primarilor în Comitetul director, aceştia erau în incompatibilitate ca primari şi pe de altă parte ca reprezentanţi ai comunităţii în Comitetul director.
Din această cauză Adunarea Generală din anul 2014 a fost contestată în instanţă de d-ul Tanco Teodor la Judecătoria Năsăud, proces la care în prima instanţă prin hotărârea civilă nr.136/23.01.2015 U.C.G.N.-ul a avut câştig de cauză. Este surprinzătoare atitudinea d-lui Tanco Teodor care a fost un factor activ la înfiinţarea uniunii, dar pe urmă a mobilizat primarii în anul 2009 pentru a intra în Comitetul director ca reprezentanţi ai comunelor grănicereşti, iar apoi să scrie în presă ca aceştia nu au ce căuta în conducerea uniunii, domnia sa fiind prezent la toate adunările generale din perioada 2009-2014.
Această succintă analiză a unui sfert de veac de existenţă a uniunii va trebui să reprezinte un imbold pentru Comitetul director care este pus în faţa unor probleme stringente pentru asigurarea sustenabilităţii fragilului sistem de acordarea burselor, stipendiilor şi alte ajutoare.
Ne exprimam convingerea că uniunea va supravieţui, va găsi posibilităţi noi pentru ca fondurile să crească, să fie introdus un regim sever de economii, să se recupereze tot ceea ce este posibil, să nu se renunţe cu uşurinţă la unele proprietăţi, iar în situaţia obţinerii de despăgubiri pentru cele ce nu se mai pot retroceda, acestea vor asigura respectarea prevederilor statutare.

Gălăţan Valentin-secretar U.C.G.N. în perioada 1996-2009

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5