Un profesor din judeţ ne descrie trăirile unice de la Alba Iulia. Ionuţ Bogdan Budăcan: Sunt unul dintre cei peste 150.000 de români care am avut bucuria să particip la Centenarul Unirii

Am fost la Alba Iulia

Sunt unul dintre cei peste 150.000 de români care am avut bucuria să particip la Centenarul Unirii de la Alba Iulia.
Împlinirea a o sută de ani de la realizarea unirii a fost sărbătorită cu fast la Alba-Iulia unde suflarea românească din toate colțurile țării și-a făcut simțită prezența și dorința de a sărbători acest moment istoric. De la copii până la cei mai în vârstă fiecare a purtat cu dragoste-n suflet tricolorul. Mândria și frumusețea tuturor s-a putut observa cu ușurință prin minunatul nostru port popular și chipurile luminoase pline de recunostință pentru trecut și încrezătoare în viitor.
În orașul Unirii evenimentele s-au ținut lanț încă de la prima oră a dimineții. Astfel ziua aniversară a României a început cu serviciul religios la Catedrala Ortodoxă a Încoronării după care a avut loc sosirea familiei regale a României în gara CFR Alba, citirea “ Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia, dezvelirea plăcilor omagiale, sfințirea Monumentului Unirii, Inaugurarea Podului Unirii și a Monumentului Unirii.
Acest eveniment nu a fost lipsit de prezența oficialitățiilor astfel că președintele Klaus Iohannis a fost prezent la parada militară de pe Bulevardul 1 Decembrie. Parada a început la ora 15.30 și a cuprins 23 de detașamente de defilare pe jos cu aproximativ 1600 de persoane din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul Român de Informații. De asemenea au participat la ceremonie 18 detanșamente de defilare pe roți, cu aproximativ 150 de mijloace tehnice. Și nu în ultimul rând cerul a fost survolat de 23 de aeronave militare (elicoptere IAR-330 Puma, avioane C-27J Spartan, IAR-99 Șoim, F-16 Fighting Falcon).
După demonstrația de forță și disciplină a forțelor armate marea de oameni și-a reluat vizita în cetate unde mirosurile îmbietoare de vin fiert cu scorțișoară sau tradiționala slănină prăjită cu ceapă au ademenit și cele mai pretențioase gusturi. Atmosfera a fost întreținută de ansamblurile tradiționale ale județului Alba și ale regiunilor istorice ale României, de concerte de muzică interbelică sau jazz.
Seara a fost încheiată cu un grandios foc de artificii și un omagiu al sunetului românesc (recital de nai și orgă) pe Podul Unirii. Această zi de sărbătoare nu a fost lipsită de incidente astfel că în momentul defilării jandarmeriei un număr însemnat de persoane au început să huiduie. Cu toate acestea ziua de 1 Decembrie 2018 a fost una specială si grandioasă în care românii veniți din toată țara au fost atinși de fiorul acestui moment istoric și care și-au exprimat dragostea de țară în cele mai frumoase și inedite moduri lăsând la o parte conflictele și greutățile din viața de zi cu zi.
Ca profesor de istorie, împreuna cu alti colegi am tinut neapărat sa fiu alături de întreaga țară la măreața noastră sărbătoare. Întors acasă aștept cu nerăbdare să povestesc familiei și elevilor mei din ciclul gimnazial al școlii din Sînmihaiu de Câmpie despre Alba Iulia, despre evenimentele la care am participat, despre multimea de oameni venită din toate colturile țării să asiste la Centenarul Marii Uniri. A fost o bucurie pentru mine sa fiu alături la Alba Iulia împreuna cu cei peste 150 000 de români, iar acasă și la școala din Sînmihai a fost la fel de mare. În zilele premergătoare centenarului școala, primăria și întreaga comunitate a comemorat acest grandios moment printr-un marș de la școală și până la Monumentul Eroilor unde au fost depuse coroane. De la monument alaiul de elevi, profesori si părinți au ajuns la căminul cultural unde au fost ținute cuvântări de către doamna director Ana Moldovan și primarul Mate Ioan iar mai apoi elevii au încântat audiența cu poezii și cântece patriotice.
Am rămas profund impresionat de maniera cu care elevii au tratat acest eveniment și de modul cum si-au manifestat bucuria de a trăii centenarul, cu speranța că viitorul va fi unul mai bun iar românii de pretutindeni vor fi mai uniți ca niciodată.

Prof. Budăcan Bogdan Ionut Scoala Gimnazială Sînmihaiu de Câmpie

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5