Un preot care zideşte – Cristian Dragoş din Beclean

De când a fost numit preot la Biserica cu hramul „Bunavestire” din Beclean, părintele Cristian Dragoş încearcă şi a reuşit pe deplin, să-şi apropie credincioşii prin exemplul personal, prin vorba deschisă, sinceră şi spusă din inimă. Şi le-a mai transmis enoriaşilor săi că nu va fi numai un preot de duminică ci, prin cuvânt şi faptă va fi părinte îndrumător şi povăţuitor pe calea anevoioasă a mântuirii sufletului.
Parohia în care păstoreşte este una de oraş, nu chiar fără probleme, cu venituri uneori modeste, dar toate acestea nu l-au împiedicat să-i adune ca într-o familie, să le insufle prin cuvânt iubirea aproapelui, respectul faţă de cei neajutoraţi. Biserica „din jos”, veche de mai bine de un secol, a îmbătrânit fizic de-a lungul anilor. Beclenarii de aici îşi mai amintesc de inundaţiile din luna mai 1970, când o parte din oraş s-a aflat sub ape. A suferit atunci şi sfântul locaş de rugăciune. Odată cu vecirea părintelui Cristian, în urmă cu aproape trei ani, viaţa duhovnicească de aici s-a schimbat radical. Credincioşii au început să vadă şi să simtă personal că păstorul lor trăieşte creştineşte şi că harul preoţiei lucrează pentru ei prin rugăciune, prin post, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Îi ajută, îi îndrumă pe cei mulţi, pe cei care duminica şi în sărbători umplu Sfânta Biserică. Vin aici să-l asculte pe părintele Cristian, să primească sfatul duhovnicesc de care fiecare are nevoie. Cuvântul de învăţătură rostit din inimă, cu o voce ce te face neclintit, e o dovadă că viaţa creştină aici este puternică şi bogată, care ajunge la inima oamenilor. Am revenit în această vară la biserica din Beclean, la biseirca familiei noastre. Am rămas uimit. Nu este un cuvânt gratuit. Este adevărul adevărat. Nu-ţi vine să crezi ce a făcut părintele Cristian cu enoriaşii săi în mai puţin de doi ani. S-a întâmplat o minune văzând cum arată acum biserica. „Nu este o minune, ci a fost voinţa lui Dumnezeu ca prin noi, credincioşii, să îmbrăcăm biserica într-o haină nouă. Dragostea faţă de locaşul de rugăciune face într-adevăr minuni”.
Îl întreb pe părintele Cristian de unde fonduri, bani, pentru o aşa lucrare monumentală. „Nu ştiu dacă o să mă credeţi că am pornit la drum cu doar câţiva bănuţi. Dar, apoi, când au început lucrările, au venit toate. Şi materiale de construcţii, respectiv balast, ciment, scânduri, vopsele, piatră şi, cei mai important, oameni. Mă sunau la telefon oameni pe care nu-i cunoşteam şi-mi spuneau: Părinte, ai nevoie de ceva, trimit maşina. Şi telefoanele sunau, iar ajutoarele veneau de unde nu mă aşteptam”. Şi aş mai adăuga că părintele, dezbrăcându-se de hainele preoţeşti, s-a urcat pe schele, a luat mistria şi ciocanul, a lucrat umăr la umăr cu meseriaşii. Uneori a refăcut o lucrare care nu i s-a părut a fi cea mai bună. A fost şi proiectant, şi constructor, şi executant. Dar mai întâi de toate, a fost şi este părintele cel bun, tatăl a tot milostiv şi bun cu cei din jur. Şi astăzi biserica din Beclean arată ca o mireasă gătită pentru mirele Iisus Hristos. Iar meritul principal îl are, deşi din modestie nu îl spune, părintele Cristian. Te întrebi de unde atâta putere de muncă are acest tânăr preot să le facă pe toate, şi le face foarte bine. pe lângă slujirea duhovnicească, preotul Cristian conduce Corala „Osana”, o capodoperă de cor al preoţilor care, ori de câte ori apare în faţa oamenilor primeşte numai superlative. Slujirea credincioşilor, buna chivernisire a treburilor parohiei, înfrumuseţarea şi modernizarea Sfântului locaş de rugăciune, dirijorul Coralei „Oasana” sunt doar trei dintre laturile muncii unui preot de excepţie care a făcut ca la Beclean, şi nu numai, să se vorbească laudativ despre părintele Cristian, cel căruia i se potriveşte de minune zicerea „Ora et labora”!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]