Un poet al tristeţii

G. Moldovan

Ioan Pop Barassovia s-a născut în anul 1947 la Braşov, localitate pe care şi-a alipit-o la nume din afinitate pentru ţinuturile sale natale. A făcut studii filologice la Cluj-Napoca tocmai în perioada în care revista studenţească „Echinox” era în plină afirmare, astfel că în unele din versurile sale vom întâlni caracteristici ale poeţilor acestei grupări. Creaţiile sale poartă amprenta lirică a unei clarităţi şi a unui demers politic ce include aplecarea spre tragismul existenţial. Ioan Pop Barassovia a debutat editorial în volumul colectiv „Alpha ’84”. Ed. Dacia, urmat de debutul individual cu volumul „Intrarea în aer”, Ed. Paralela 45 (1998). După un travaliu poetic continuu, constant, concretizat în colaborări la reviste cum sunt „Echinox”, „Vatra”, „Astra”, „Euphorion”, „Interval”, „Steaua”, „Tribuna”, revine acum pe piaţa lirică cu un nou volum de versuri intitulat „Persoane dispărute” (Ed. Tracus Art 2015) care încununează oarecum toată activitatea poetică anterioară a autorului. Culegerea prezentă conţine un număr de 42 poezii marcate de spontaneitatea şi francheţea trăirilor. Sunt gândurile ce au legătură cu realitatea imediată din societatea românească, poetului nefiindu-i străine urmările nefericite ale unei patrii răvăşite de o democraţie cu care românii n-au ştiut şi nu ştiu ce să facă: „Persoanele dispărute” fiind tocmai acei numeroşi tineri şi mai vârstnici care şi-au luat lumea în cap în căutarea unui trai mai bun. În versurile culegerii se resimt clar sentimentele legate de „grija zilei de ieri, de azi şi de mâine”, de realitatea „zilelor îmbogăţiţilor”, de inevitabila suferinţă care „a pătruns până la os”, de droaia de cerşetori şi boschetari ce populează oribil spaţiul. E o poezie a unui om atent la pulsaţiile societăţii, la peisajul frânt de tot felul de inadvertenţe. Iată un fragment din poemul „Persoane dispărute” care dă titlul volumului:
„Oare mai sunt oameni aceste fiinţe?/ am auzit că au plecat acum şi acum/ douăzeci de ani să câştige euro/ Vecina de jos spală în Italia/ corpuri bătrâne pe faţă şi pe dos/ Blestemul sărăciei înconjoară zidurile/ caselor părăsite de un popor/ care a scris/ tăbliţele de plumb de la Sinaia”.
Ioan Pop Barassovia e un poet convingător cu un timbru original şi inconfundabil. E un poet trist ca România de azi.

Comentarii

25/01/17 14:38
cititor de răsunet

Ne-am dori ca măcar în poezie să fie evitat cuvântul „clar”. Prea este exploatat de politicienii lozincari.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5