In memoriam

UN AN FĂRĂ GEORGE VASILE RAŢIU

Azi se împlineşte un an de la plecarea dintre noi spre cele veşnice, în ziua de 16 aprilie 2010, a profesorului scriitor George Vasile Raţiu, care păşise în cel de al 75 - lea an al vieţii. Cutremurătoarea veste a încetării sale din viaţă a fost primită cu adâncă tristeţe de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat, iar astăzi îi aduc un pios omagiu, constatând cu mare regret că a trecut un an de la plecarea sa.

Un an fără George Vasile Raţiu a fost simţit în întreaga viaţă culturală a judeţului, dar mai ales a bârgăuanilor, a colegilor, prietenilor şi a familiei.

Născut la 14 septembrie 1935, profesorul George Vasile Raţiu a fost un om cu totul deosebit, fiind dotat cu multă competenţă şi putere de muncă, însoţite de o dorinţă nestăvilită pentru atingerea unor multiple acţiuni social - culturale, pe care a reuşit să le şi realizeze în cursul vieţii sale. A fost un excelent profesor de catedră, inspector şcolar, director la diferite instituţii, dar şi cercetător, istoric literar, scriitor şi un desăvârşit organizator de manifestări cultural-ştiinţifice.

George Vasile Raţiu a fost un om extrem de ordonat, un adevărat intelectual şi om pasionat de cultură, căreia i s-a dedicat cu trup şi suflet, alcătuind numeroase studii, cercetând trecutul judeţului, completând prin lucrările sale şi alcătuind numeroase biografii despre mari personalităţi: Rebreanu, Coşbuc, Ion Th Ilea, Valentin Raus, etc.

In afara numeroaselor volume, a mai publicat, în culegeri şi antologii, articole şi studii de literatură, istorie literară, eseuri, materiale în domeniul pedagogic, a întocmit prefeţe şi a îngrijit volume (Ioana Orban, Ioan Dologa), a avut colaborări în presa locală (versuri, proză, istorie literară, critică literară, cultură, pedagogie şi alte domenii).

La vârsta sexagenară a publicat, în 2005, Consemnări autobiobibliografice, o carte în care autorul adună în mod sistematic, esenţa vieţii şi activităţii sale, considerând-o doar o carte de uz intern, şi afirmând, cu o nespusă modestie, că aceste însemnări autobiobibliografice “pot fi şi nişte simple crestături pe răbojul vremii mele." Dar ele au devenit mai mult de atât, un inventar de referinţă asupra bogatei sale activităţi. a evenimentelor trăite sau a manifestărilor pe care, el însuşi, le-a organizat.

George-Vasile Ratiu se numără printre fondatorii Simpozionului Cultural al Văii Bârgăului (1971), la care a avut o prezenţă de excepţie, susţinând peste 20 de comunicări, de înalt nivel şi rigurozitate ştiinţifică şi literară. Dar iată că, în acest an jubiliar, când Simpozionul Cultural al Văii Bârgăului împlineşte 40 de ani, George Vasile Raţiu nu va mai fi alături de noi. George-Vasile Raţiu a scris şi a publicat mult, dar şi mai mult va trebui să se scrie de acum, despre el, pentru a nu fi uitat. Dumnezeu să-l odihnească!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5