Un Actor – Florin Piersic / Un Spectacol – Verein Romania / Un Roman – Actor - Anthropos

1. 1-14:00 - 14:50

…Köln-Deutschland …Duminică, 28 noiembrie 2010, va avea loc în organizarea lui „Verein Romania E.V.“ o întâlnire de excepţie cu …Florin Piersic …spectacolul va avea loc la Marienburger Sport Club-Restaurant de pe Schillingsrotterstr. 99, începând cu ora 16:00 …urc einsteigen în StrasseBahn 16 la Dom, şi cobor aussteigen la a 12-a staţie la „Haltestelle Rodenkirchen“ …cum sunt relativ nefamiliarizat, Fremdort cu zona Rodenkiechen dintre Rhein şi Grădinile Botanice, „Botanik Garten” ale Metropolei Köln sau Colognia -fiinţată de romani, „Colognia Agripina“ în primul secol al Erei Noastre - Anno Domini - îmi sunt necesare câteva întrebări: „Entschuldigung, Bitte, Wo ist“ referitoare la localizarea lui Marienburger… îmi repet în gând că probabil orice întâlnire „gnostică“ necesită o formă de parcurgere în „labyrinth“ – ca o parţiala purificare din existentul „profanum“ în care mă zbat zilnic „geworfen in täglich” - dar, ca orice rătăcire, „Irrfahrt“, poate fi şi o meditaţie in mers „peripatos“ despre nebănuitele poteci „ungeahnte Wege“, care, parcurgându-le, ne re-trasează pe noi, probabil, ca Fiinţă şi Destin, „are re-tracing ourselves as Being and Destiny“…

2. 14:55

…La 15 fără 5 minute sunt în localul de la Marienburger, Marienburger-Lokal, unde Leadershipul Vereinului Romania, Gina şi Ştefan sunt în febra ultimelor pregătiri ce vor amphitriona o …posibilă? o probabilă? o întâlnire de excepţie? „außergewöhnliche Begegnung”?...

Aşa se consideră aici, în Diaspora Myorithica din Occident, personalitatea unui Actor ce este prezent în Existentul tetradic din Tara, a lui Theatron-Kinos-Audio-Media de peste cinci decenii… sunt rugat să ajut la câteva aranjamente de detalii, ceea ce, ca întotdeauna, la manifestările româneşti din Occident nu rămân în pasivitate… orice Act de Cultură, „Kultur Tätigkeit” implică o structurare întru ordine „Selbstorganisation”, începând chiar cu originea „Ursprung” a acestui phenomen fundamental sapientic, numit Kultur, plasată undeva dincolo de limitele phylogenetice ale Speciei noastre…

3. 3-15:30

…Este 15:30 şi un auto opreşte în faţa intrării de la Local, devenit între timp şi Sala de Spectacol, deci o re-devenire „Wieder-Werdung” întru metamorphozare… se aud şoapte în jur „A sosit, Este aici”… câţiva din Verein şi din personalul localului ies întru intâmpinare… Actor coboară încet din maşină, priveşte câteva momente aparent indecis, ca într-o posibilă re-fixare a unei scene imaginare dintr-o temporo-spaţialitate străină „Fremd-ZeitRaum”, ca în următoarele clipe să zâmbească politicos şi cordial.

Cei prezenţi pe platou îl salută extrem de amabil, iar Actor îi îmbrăţişează pe rând pe toţi… sunt în ultimul rând de primire sau poate de perceptivitate „Wahr-nehmung” şi când ajung în faţa lui mă îmbrăţişează fără reţinere… tresar, surprins oarecum de excesiva sympatisare… realizează mini-schockul meu…

– „Nu te speria, Io’s!” îmi spune întru încurajare parcă. „Şi-s încă giu!” adaugă zâmbind din ochi…

– „Ştiţi, Maestre”, răspund pe un ton moderat „chiar dacă am fost unul din spectatorii prezenţi acum 17 ani la New-York, deci prin 2003, la Restaurantul din Astoria Queens „The Golden Pheasant”, rămân cu o emoţie specifică pe care nu o pot depăşi uşor”.

– „Lasă, lasă, tot Eu sunt, deşi au trecut ceva ani!”

– „Cu nemuritorul Mitruţ a-ţi creat atunci o atmos-pheră de nedescris şi de neuitat”… îmi zic în gând „undescribable and unforgettable evening”…

– „Oh! Grozav! Nu credeam că voi întâlni aici şi spectatori trans-atlantici” continuă Actor într-un timbru de „arche-sensorial” şi extrem de personalizat.

– „Reţin şi re-trăiesc şi acum multe din momentele acelei seri Neworkeze de pe malurile Hudsonului, care sper să se re-găsească şi în seara asta pe malurile Rheinului”.

…se opreşte câteva momente, re-verticalizează uşor din minima aplecare datorate, acum realizez mai bine, daa, dintr-un exces de kilograme!!! şi răspunde fără ezitare:

– „Daca ai fost si la New York şi eşti şi aici la Köln, înseamnă că tuu crezi în mine, nuu?”…

– „Desigur, Maestre, sunt un îndrăgostit al Theatru-lui, al Filmului, al Artei în general”.

– „No, atunci ţine aici costumul meu de spectacol, că eu sunt cu cele două sacoşe, aşaa, şi doi, nu-mi mai spune Maestre, fiindcă eu sunt Actorul, deci îmi spui direct pe numele de Actor! Claar?”

– „Daa, dar cam greu de făcut un asemenea salt, aşa dintr-o dată”.

– „Ba nu! Am zis, am zis!” mi-o retează scurt. „Pe tine cum te cheamă?”

– „Numele meu nu contează, nu am un nume, sunt un nenumit, sunt doar un anonym, atât!”

– „Bine, bine, dar cum să-ţi transmit un mesaj, căutaţi-l pe Nenumitu’, pe Anonymu’! Cuum, zi!”

– „Daa, aveţi dreptate, dar aş vrea să rămân impersonal, aşaa, mai în umbră!”

– „Vezi ca nu merge? Lasă astea cu impersonalul, ascultă tu de mine, c’am trăit multe.”

– „Şi vă doresc să mai trăiţi încă pe atâtea! Bine, nu mă pot salva deci, mă numesc Press, Press-Verein!”

– No aşa dragu’ Bădiucului, Press deci, Press-Verein! Aşa! Mai era unu di pi la voi ce-şi zicea, aşa, Bond, James Bond! Măă, cum ieşiţi câte unu’ afară, cum schimbaţi palantu şi părău, hopaa alte litere, alte sunete, alte nume, ca ale noaste nu-s faine, nuu!”

– „Vai Actor, nu spun asta, ci o anumită modestie, o anumită generalitate nu cred că supară!”

– „Nu, nuu, dar atinge nişte corzi câteodată mai mult decât sensibile! Daa, să lăsăm asta amu’, că avem treabă! Deci amu’ suntem chiar în faţa Localului, nuu, ia să vedem cum arata Zona!” …se opreşte pentru câteva momente în faţa intrării „Eingang-Restaurant Marien-burger”, îşi roteşte privirile înspre păduri, înspre Parkingurile de maşini, înspre terenurile de tennis, acoperite parţial de o zăpadă timpurie. „Fein, fein, nu am ce zice mai multe! Schön, Wunderschön”… deşi pare relaxat, îi simt o anumită agerime a privirii, o anumită gravitate a tonului vocii…

– „Bine pronunţat, „richtig ausgesprochen”, bună Germana, „Gutte Deutsch!” îi răspund.

– „Ehh, am jucat acum 40 de ani în filme cu nemţii, dar dacă nu exersezi, ştii cum e, nuu?“

– „Dificil e şi pentru exersatori ca mine, care zilnic sunt pe „Deutsch“, şi care tot nu scapă de umilinţe şi agramatisme“...

– „Unde-i uşoară viaţa? Vezi, eu am făcut franceză în şcolă, o descurc încă, pot să întreb încă, unde sunt zăpezile de altădată, „Ou sont le neige d’antan?” Dar dacă nu exersezi, uiţi, asta e! acum hai să intrăm în Local şi să mergem la Cabina de Echipare pentru Spectacol! Trebuie să fim în program, nuu?”

– „Vă urmez, fiţi fără grijă! Sunt de fapt şi membru în Verein, nu numai Press-Verein, şi sunt cu suportul albastru de notiţe, dar mai ales pasionat de orice formă de Artă, aşa că voluntariatul meu are mai multe substraturi.”

– „Noo, avem deci un Verein Şef, cum să-i zicem?”

– „Verein-Führer!”

– „Nu bate la ochi, aşa cu Führer?”

– „Nuu, e un termen general acceptat, dar putem să-l re-numim şi Verein-Boss, nuu?”

– „Măă, de la Führer la Boss, de la nemţeşte la engezeşte, numa’ românească să nu fie! Şi la doamna din Verein cum sa-i zicem?”

– „Verein Sängerin!”

– „Iar’ o sucim, iar o-nvîrtim! De ce nu i-am spune Doamna Cântăreaţă din Ferain! Nu sună fain?”

– „Ba daa, dar să respectam şi spaţiul german unde ne aflăm!”

–De acord, de acord, dar începem cu lecţiile de dicţie aici, nu-i bai, nuu!”… scutură din cap a neînduplecare, dar pare a accepta re-denumirile. „Ce limbă faină avem noi, şi aici o daţi tăţi pă abătută, pă după şură, că de, ne dăm nemţi!”

– „Actor, disciplina vine de la felul cum eşti numit, ce destinaţie, ce responsabilitate ai în anumita structură!”

– „Buun, nu m-ai prea convins, dar ia-o inainte, că ştii mai bine ca mine Localul!”

– „Daa, intrăm!”… privesc instinctiv ceasul de la mână… daa, aşaa este…