Trofeul Festivalului „Valeria Peter Predescu” a plecat la Caraş Severin. Angela Buciu, Florica Bradu, Maria Lia Bologa, Alexandru Pugna, Anuţa Motofelea şi-au omagiat, prin cântec, colega de scenă

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului popular românesc „Valeria Peter Predescu” şi-a desemnat câştigătorii. Juriul festivalului, format din Elise Stan – Televiziunea Română, Ileana Vieru – Radio România, Maria Tănase Marin – Televiziunea Română, Cristina Obrojean – director Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Maria Costea Lirca – Radio Târgu Mureş, Dumitru Buzoianu – etnomuzicolog, Ioan Lazăr – dirijor orchestra „Cununa de pe Someş”, Alexandru Pugna – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Menuţ Maximinian – director ziarul „Răsunetul” şi Valeriu Nicolae Predescu – preşedintele Fundaţiei Culturale „Valeria Peter Predescu”, reprezentant al familiei artistei, nu a avut o misiune tocmai uşoară ascultând, în concurs, timp de 4 ore, nu mai puţin de 81 piese. În urma jurizării, trofeul festivalului a fost câştigat de Florin Mihalache din Caraş Severin. Foarte aproape de el a fost şi locul I câştigat de Larisa Bozbici din Dumitra. Premiul II a fost primit de Ana Maria Marti din Feldru (câştigătoarea trofeului „Pană de păun”), care a primit şi un premiu din Partea IGF, preşedintele Dorel Cosma delegând-o să reprezinte România la Caravana Folclorică ce va avea loc în această vară în mai multe ţări europene. Premiul III a fost împărţit între Oana Hoza din Sângeorz Băi şi Ştefania Strejescu din Olt. Au obţinut premii speciale Roxana Sava din Suceava, Marian Gogan – Suceava şi Denisa Bărbat – Alba. Publicul bistriţean a hotărât ca premiul de popularitate să meargă la Radu Vand din Arad.Premiul pentru cea mai frumoasă interpretare a unui cântec din repertoriul Valeriei Peter Predescu a trecut graniţele ţării, Mihaela Tabură, din Republica Moldova, convingând, cu interpretarea cântecului „Mare-i, mamă, al meu sat”, pe Nicolae Predescu, cel care, de altfel, a şi acordat distincţia.
Seria recitalurilor a continuat, după Gala Laureaţilor, cu Lavinia Chifor, laureata ediţiei 2014, care le-a mulţumit, încă odată, bistriţenilor şi juriului pentru faptul că a câştigat trofeul care i-a purtat noroc. Maria Lia Bologa şi-a amintit de etapele concursului "Floarea din grădină", câştigate în aceeaşi perioadă cu Valeria Peter Predescu, de realizatoarea Simona Patraulea şi de momentele deosebite petrecute cu artista din Năsăud: De câte ori mergeam la Bucureşti ne cazam împreună la doamna patraulea. Acum locul Valeriei a rămas gol, doar eu mai înoptez la doamna Patraulea. a urmat apoi Florica Bradu, cea care a fost şi pe ultimul drum la Telciu alături de artistă: Întotdeauna am apreciat-o pe Valeria pentru repertoriul ei, pentru hărnicia cu care a cules de pe toate văile, pentru modul în care s-a prezentat în faţa publicului. Angela Buciu a venit nu doar cu "mociriţa cu tri foi" ci şi cu dragostea pentru Valeria şi pentru bistriţeni, pe care nu i-a văzut de ani buni: Am fost prietenă apropiată a Valeriei, dar şi colegă a preşedintelui dumneavoastră, Radu Moldovan, împreună cu care am fost în Parlamentul României, un om activ pe care îl felicit că sprijină cultura, că a făcut din judeţul dumneavoastră unul dintre cele mai frumoase. Alexandru Pugna şi Anuţa Motofelea, artişti apropiaţi ai celei ce a dat strălucire cântecului năsăudean, au venit cu piese frumoase din repertoriul celei care le-a fost colegă ani de zile, fiind primiţi cu aplauze de publicul de acasă.
Pentru două zile, Capitala folclorului românesc a fost la Bistriţa, Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură oferind publicului, invitaţilor, dar şi telespectatorilor care vor vedea evenimentul la televiziunea publică, cadrul adecvat pentru ca acordurile muzicale să răsune aşa cum trebuie în întreaga ţară.
Iată că, bistriţenii reuşesc să ducă, cu cinste, mai departe numele şi repertoriul Valeriei Peter Predescu, făcând din festivalul ajuns la ediţia a VI-a, unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen de peste an la nivel naţional. În anii următori, lucrurile vor merge mai departe, atât prin deschiderea muzeului Valeria Peter Predescu de la Telciu, care va adăposti costumele artistei, dar şi întreaga muncă în domeniul cercetării, precum şi editarea unei cărţi pe care Valeria Peter Predescu o avea în lucru.
Pentru toate aceste reuşite merită aprecieri în primul rând Alexandru Pugna, cel care s-a zbătut încă de acum şase ani ca numele artistei să fie genericul unui festival, apoi prietena dragă şi colega de birou, etnologul Emilia Bumb Ometiţă – şef Serviciu Centrul Judeţean pentru Cultură, fiul artistei – Nicu Predescu, precum şi toţi cei care s-au alăturat acestui proiect de-a lungul timpului. Ediţia 2015 a fost, conform realizatoarei Elise Stan de la TVR, cea mai bună de până acum.
Evenimentul a fost prezentat, cu drag de bistriţeni, de actriţa Miruna Ionescu care, de altfel, a şi debutat pe scena bistriţeană cu renumitul cântec al Valeriei Peter Predescu „La căsuţa dingă vale”. Orchestra profesionistă „Dor Românesc”, condusă de maestrul Ştefan Cigu, a avut de acompaniat, în cele două zile de festival, peste 100 de piese ale interpreţilor prezenţi la Bistriţa. Pentru acest lucru, artiştii instrumentişti merită felicitaţi, dovedind încă o dată profesionalismul câştigat în cei aproape 20 de ani de la înfiinţarea orchestrei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]