Triplă lansare la cafeneaua „Arizona”

La Cluj-Napoca a avut loc o triplă lansare de carte, organizată la faimoasa cafenea „Arizona”, de către Editura Eikon şi Radio Cluj. Principalul organizator a fost conjudeţeanul nostru, director al Editurii Eikon, poetul George Vasile Dâncu. Cei „lansaţi” au fost trei scriitori, care îşi datorează destinul scriitoricesc cenaclului „Saeculum„ (Dej-Beclean), dar al cărui spirit creator emană din atmosfera Cafenelei „Arizona” de la Cluj, unde se adunau, în anii 60, zi de zi, tineri filologi, filozofi și plasticieni: Radu Tzuculescu, present cu volumul „Bravul nostru Micsha” (dramaturgie), Viorel Mureşan, cu „Buchetul de platină” (poezie) și beclenarul Cornel Cotuţiu, cu volumul „La noi”, (proză nonfictivă); volume apărute în aceste zile la Editura Eikon. Moderatorul întâlnirii a fost Daniel Moşoiu, de la Radio Cluj. Au participat scriitori din filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, oameni de cultură din alte sfere de creaţie culturală, personalităţi politice, universitari şi iubitori de literatură.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5