Trei puncte de măsurare a glicemiei în Bistriţa: acţionează de azi, pentru sănătatea ta de mâine!

14 noiembrie este Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat. În acest an, activităţile de celebrare pe plan mondial au ca subtemă „Alimentaţia sănătoasă şi diabetul” şi se vor desfăşura sub sloganul „Acţionează de azi, pentru sănătatea ta de mâine!”.

În acest context, vineri, 13 noiembrie, între orele 10-12, vor fi amenajate trei puncte de control al glicemiei, la Kaufland 1 și 2 şi Pasajul Artelor din zona centrală a orașului. După măsurarea glicemiei, persoanele interesate vor obţine informaţii despre importanţa alimentaţiei sănătoase în prevenirea şi controlul diabetului. Prin organizarea de puncte stradale se are în vedere informarea populaţiei generale asupra afecţiunii şi determinări ale glicemiei, lipidelor, colesterolului, menţionează directorul adjunct al DSP BN, Doina Petri. În plus, în cadrul campaniei vor fi distribuite şi materiale informative pe această temă la cabinetele medicale din zona industrială.

Promotorii campaniei sunt Ministerul Sănătăţii, INSP și CNEPSS. Parteneri în realizarea campaniei, la nivel judeţean, sunt Clubul LIONS Bistrița, Liceul Teoretic Sanitar Bistrița, Școala Sanitară Postliceală Carol Davila, Școala Sanitară Postliceală Spiru Haret, cabinetele medicale de familie și din zona industrială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5