Trei noi Cetăţeni de Onoare ai Becleanului. Vezi când vor fi acordate titlurile !

Consiliul Local Beclean a aprobat în ultima sa şedinţă din luna ianuarie, prin trei hotărâri de consiliu, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare pentru domnul George Cristian Maior - ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii, domnul Dan Vasile, proprietarul Dan Steel Beclean,cel mai important obiectiv industrial – economic al oraşului şi pentru preotul Ioan Giurgica, decanul de vârstă al preoţilor beclenari.
Decernarea acestor Titluri de Cetăţean de Onoare al oraşului Beclean va avea loc într-un cadru festiv , la sediul primăriei, sâmbătă 17 februarie 2018, cu prilejul aniversării ,,Semicentenarului reorganizării administrativ – teritoriale a României, din 1968”, moment în care localitatea a fost declarată oraş.
Manifestările care vor fi organizate cu această ocazie de către administraţia locală beclenară sunt cuprinse, dealtfel, în cadrul mai larg al evenimentelor ce vor fi derulate la Beclean, pe tot parcursul anului, pentru a omagia şi sărbători Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
***
În Buletinul Oficial nr. 17 din 17 februarie 1968 era publicată Legea Nr. 2 din 16/2 /68 privind organizarea administrativă a teritoriului Romaniei, moment în care localitatea Beclean a fost ridicată la rangul de oraş.
Pentru a marca împlinirea celor 50 de ani de la acest eveniment important pentru viaţa comunităţii locale şi pentru localitate, autorităţile beclenare au pregătit o serie de evenimente de sărbătoare, prin care să fie aniversat Semicentenarul Becleanului ca oraş.
Unul dintre aceste evenimente este amenajarea în holul mare de la intrarea în sediul Primăriei a unui spaţiu de prezentare a tuturor personalităţilor care de-a lungul anilor au fost distinse cu titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Beclean.
Cei care au primit până în prezent din partea Consiliului Local al oraşului Beclean acest onorant titlu sunt următorii:

Liviu Maior - Istoric, academician, profesor universitar;
ÎPS Bartolomeu Valeriu Anania - Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului;
Noortje van Lijf - Ex-primar al oraşului Enschede (Olanda);
Hans Hoogeveen - Preşedinte al Asociaţiei “Karmel International” (Olanda), şi soţia sa, Janika Hoogeveen Horstman, reprezentantă a aceleiaşi organizaţii;
Wolfgang Wagner - Preşedintele Crucii Roşii Scharding (Austria);
Bethlen Farkas - Ex-primar al oraşului Veroce (Ungaria);
Radu Afrim - Regizor teatru;
Vasile Tuhar - General, veteran de razboi;
Ionel Dîncu - Director executiv al Asociaţiei pentru Infrastructură Regională şi Dezvoltare Durabilă Someş-Dej;
ÎPS Andrei Andreicuţ - Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi al Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului;
Col. Dr. Ing. Constantin Florea - Inspector - șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud;
Raed Arafat - Medic, secretar de stat în Ministerul Sănătății;
George Harosa - Instructor ansamblul folcloric Someşul, director Casa Orăşenească de Cultură Beclean;
Claudiu Falub - Om de ştiinţă, fizician de renume mondial;
Jan Marek Lenczowski - Preşedintele subjudeţului Myslenice (regiunea înfrățită Malopolska, din Polonia);

Nicolae Bănicioiu - Ministru al Sănătății,
Emil Radu Moldovan - Președintele Consiliului Judeţean Bistriţa - Năsăud,
Andrei Moldovan - Scriitor, profesor,
Miron Costel - Profesor,
George Maior - Diplomat, Ambasador în SUA
Dan Vasile - Om de afaceri, proprietar Dan Steel Group Beclean
Ioan Giurgiuca - Preot, Parohia Ortodoxă Beclean IV

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5