Trei dosare penale pentru activităţi la balastiere din Nimigea, fără permis sau licenţă

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Criminalistic, specialiști din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud, specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Compartimentul de Inspecție Teritorială Bistrița, specialiști din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au acționat în comun, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul agregatelor minerale pe raza județului Bistrița-Năsăud.

Cu această ocazie au fost efectuate controale de specialitate la mai mulți operatori economici, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost întocmite 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență.

Astfel, pe raza comunei Nimigea, între localitățile Florești și Mogoșeni, în zona adiacentă a drumului județean 172, pe malul stâng al râului Someșul Mare, au fost depistate două utilaje care exploatau nisip și pietriș (activități miniere), fără a deține permis sau licență. Fiind efectuate verificări, polițiștii au constatat faptul că utilajele aparțin unei societăți comerciale din Rodna.

De asemenea, în vecinătatea pârâului Bratoșa, au fost depistate alte două utilaje, care aparțin unei societăți din Suceava, în timp ce exploatau nisip și pietriș fără a deține permis sau licență, precum și mai multe camioane care transportau balast pentru respectiva societate.

Totodată, în luna aprilie 2019, ca urmarea a verificărilor efectuate pe raza comunei Nimigea, polițiștii au constatat faptul că, în zona adiacentă a drumului județean 172, reprezentanții unei societăți comerciale din Cluj au efectuat lucrări de exploatare a nisipului și pietrișului, fără a deține permis sau licență.

 

 

 

 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]