Tradiţiile şi istoria, în Anul Centenarului, prezentate în festival la Bistriţa

Concursul interjudeţean al cântecului, dansului şi obiceiurilor tradiţionale - „Istorie şi tradiţii”, ediţia a XI-a a prezentat la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița o întâlnire cu tradiţiile, în Anul Centenarului Marii Uniri.
Echipajele au avut de prezentat o personalitate, de adus pe scenă o secvenţă dintr-un obicei, precum şi o reţetă culinară specifică zonei. Astfel, cei prezenţi la eveniment au putut afla date interesante despre personalităţi precum Albert Berger-al o sutălea director al Liceului “Liviu Rebrenu”, Iuliu Hossu- cardinalul Reîntregirii , precum şi personalităţi în viaţă – părintele Timoftei Găurean.
Nu a lipsit culoarea nici la tradiţii, elevii punând în scenă de la şezători la obiceiuri de nuntă, dar şi dansuri săseşti.
În urma punctării atente, juriul prezidat de scriitorul Menuţ Maximinian, din care au făcut parte profesoarele Elena M. Cîmpan, Loredana Zbânca, a acordat Premiul I pentru Şcoala Profesională Târlişua (coordonatori prof. Floare Pop, prof. Gabriela Forai, prof. Daniela Pap) şi Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, secția germană (coordonator prof. Izabella Popescu şi prof. Violeta Griga).
Claudiu Şular, preşedintele APIR B-N, reuşeşte să pună faţă-n faţă tradiţiile şi istoria neamului nostru, de 11 ani sute de şcoli de pe tot arealul ţării, dar şi din străinătate aducând la Bistriţa frumuseţea spiritualităţii din vatra satului, atât elevii, cât şi dascălii dovedindu-ne că tradiţiile noastre sunt transmise din generaţie în generaţie mai departe.
Concursul a fost organizat de către Asociația Profesorilor de Istorie din România filiala Bistrița-Năsăud (APIRBN), cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistrița și a Inspectoratului Școlar Județean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5