40 de Teze ortodoxe despre Dumnezeu şi mântuirea omului

Teza 7. Ce este păcatul strămoşesc

Adam a fost făcut de Dumnezeu având toate puterile spirituale, fizice, morale pentru atingerea scopului pentru care a fost creat. Fizic Adam era nestricăcios iar spiritual avea o putenică înclinare spre Dumnezeu, era drept şi bun, voinţa sa se supunea raţiunii sale, era nevinovat, totuşi voinţa sa putea înclina spre păcat. Adam nu era nici indiferenţa de copil, cum spun unii, nici o supremă perfecţiune, cum spun alţii. Era necesar şi harul dumnezeiesc pentru ca Adam să fie întărit permanent în însuşirile sale morale şi să poată avea astfel legătura de unire cu Creatorul său Cel infinit. Starea lui Adam nu era cu totul perfectă pentru că perfecţiunea aparţine numai lui Dumnezeu, perfecţiunea lui Adam era relativă pentru misiunea la care încă nu ajunsese. Dacă starea sa morală, primordială ar fi fost desăvârşită atunci n-ar mai fi existat posibilitatea căderii lui în păcat, cădere ce ar rămâne inexplicabilă şi fără sens. Adam trebuia să-şi dezvolte calităţile sale întărindu-se permanent în bine şi să se asemene cu Dumnezeu, cât era cu putinţă, cu ajutorul harului divin.
Adam păcătuind şi-a pierdut marile sale însuşiri moral-spirituale, voinţa lui începând a înclina mai mult spre rău. Iată de ce, dacă perfecţiunea era o energie înnăscută în Adam, cum spun unii, ea nu putea fi pierdută. Biserica noastă ortodoxă ne învaţă că starea originală a omului este frumoasă şi aproape de perfecţiune, spre care omul trebuie să se îndrepte şi întărească permanent prin fapte morale, ajutat de conlucrarea cu harul dumnezeiesc.
Moştenirea păcatului strămoşesc este o mare taină. Păcatul acesta nu este socotit ca păcat al nostru personal, el este o stare păcătoasă, o înclinare spre păcat, care ia naştere din călcarea poruncii dumnezeieşti. De aceea păcatul strămoşesc a adus omului pierderea harului lui Dumnezeu, s-a rupt dialogul cu Dumnezeu, s-a slăbit chipul lui Dumnezeu în om. Depărtarea şi despărţirea de Dumnezeu înseamnă concomitent şi păcat şi pedeapsă. Adam a călcat porunca lui Dumnezeu în mod liber, din mândrie, principiul propriu păcatului, iar nesupunerea şi nerecunoştinţa sunt fiinţa păcatului, acesta fiind păcat de moarte.
Nu avem însă moartea totală faţă de divinitate. Chiar dacă a slăbit foarte mult, mintea omului păstrează o rază a luminii dumnezeieşti şi în cădere. Avem multe exemple în Biblie, de pildă femeile care s-au temut de Dumnezeu şi n-au ascultat porunca lui Faraon. Starea de păcat rămâne şi după Botez, păcatul strămoşesc se ridică prin această Taină, însă nu se ridică cu toate rezultatele lui.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5