Telefoane în valoare de 10.000 lei, confiscate de poliţişti!

În această săptămână, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice intensifică acțiunile pentru protejarea populației împotriva activităților comerciale ilicite. Ca urmare a neregulilor constatate polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 35.000 lei, au ridicat în vederea confiscării telefoane mobile în valoare de 10.000 de lei și au confiscat în numerar sumele de 1000 de euro și 230 lei.

În această perioadă, polițiștii acționează pe linie economică, cu efective mărite, pentru ca dumneavoastră să vă bucurați de sărbători de iarnă în siguranță.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Poliției Municipiului Bistrița - Biroul de Investigații Criminale și Serviciul de Acțiuni Speciale au organizat și desfășurat acțiuni pe linia schimbului ilegal de valută, pe raza orașului Bistrița.

Astfel, polițiștii bistrițeni au efectuat controale în toate zonele din municipiu în care sunt semnalate astfel de fapte, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10000 lei. Totodată, au fost confiscate în numerar sumele de 1000 de euro și 230 lei.

sursa: IPJ BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5