Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Teatrul lui Ștefan Mihuț

Icu Crăciun

În teatrul lui Ștefan Mihuț, atât în cel jucat înainte de 1990, și mă refer aici la farsa în două părți „Umbre în plin soare” (1977) și drama „Ultima percheziție” (1980), cât și după perioada postdecembristă din comedia „Vaca olandeză” (1996), vom găsi imagini veridice ale epocilor corespunzătoare cu tarele și idealurile eterne ale ființei umane.
Recenta sa carte de teatru „Balurile din tranziție” (ed. Astra, Dej, 2016) îmi confirmă această afirmație. Personajele din cele două piese: „Expertul universal” și „Frizerii tranziției”, cuprinse în volumul amintit, ne sunt contemporane. Protagonistul care dă titlul primei comedii amare, de actualitate, este un fost lider de sindicat, care făcuse lucruri de mântuială în organizație, dar, fiind o lichea cu „soluții ingenioase”, dornic de onoruri și câștiguri financiare fără efort și având drept model un înaintaș ce fusese racolat de partid, ajuns deputat în Parlament, de unde „în doi timpi și trei mișcări” a fost promovat ministru, are experiență pentru a urma același traseu politic. Expertul nostru este trimis de la centru în control la o filială din provincie, unde este întâmpinat de Activistul local – la rândul său fost bodyguard - care vine cu propunerea de a înjumătăți numărul angajaților din orchestra județeană, întrucât partidul le-a cumpărat instrumentele, iar ei trebuie să cânte ce le dictează partidul, argumentându-și aserțiunea astfel în fața Cameramanului: „Dacă partidul le cumpără instrumentele și uniforma, să le spui că n-au voie să cânte cu ele numai melodiile pe care le indică partidu’ prin dom’ președinte”, iar dacă se va întâmpla ca unul dintre instrumentiști să cânte altă melodie decât cea indicată, instrumentul să-i fie confiscat, iar vinovatul să fie dat afară din serviciu, liber să cânte cu gura „orice hore, da nu cu instrumentu’ partidului”. Același activist povestește cu mare aplomb și cu titlu de glorie, cum a fost bătut în campania electorală anterioară de propriii colegi de partid și nu a făcut nicio plângere, ba este și mulțumit, deoarece, dacă l-ar fi bătut niște străini, ar fi rămas „și bătut, și fără servici”. Absurdul se propagă până acolo încât alți colegi îi cer să le spună numele bătăușilor pentru a fi și ei caftiți în schimbul unei slujbe ușoare. Demagogia și populismul cu limba lor de lemn înfloresc în gura Expertului, „curat ca lacrima, cinstit și ostaș credincios al partidului”, cum se autocaracterizează, a Activistului obedient, cel care mulțumește pentru „indicațiile prețioase”, dar, fiind din aceeași stirpe cu Expertul, cunoaște slăbiciunile superiorului de partid (femeile și țuica), și a Liderului Sindical, personaj cu liceul seral fără bacalaureat și cu școala populară de artă din care „a ieșit trombonist”, „antrenat în arta oratoriei”. „Țelul partidului este ridicarea standardului de viață al oamenilor” perorează Expertul la un moment dat. Și exemplele ar putea continua.
Noul Lider Sindical se lasă șantajat de Expert care îi face niște propuneri tentante: echivalarea celor trei ani de școală populară de artă cu studii superioare și funcția de ministru al armatei Morala acestei piese nu este una subtilă sau sofisticată: o țară unde locurile eligibile de deputat și de senator se cumpără cu sume exorbitante de către cei cu bani, neținând cont de caracter și de cât de competenți sunt, nu va progresa niciodată.
De actualitate este și comedia „Frizerii tranziției”. Frizeria este locul unde dintotdeauna s-a făcut politică, s-au discutat vrute și nevrute, s-a bârfit. Într-o astfel de locație se petrece și acțiunea acestei piese. Aici conversează Frizerul, care, deși altoit bine de mineri în timpul mineriadelor, rămâne un exponent al slugărniciei și un ins priceput la osanale, Șomerul, ajuns în pragul sinuciderii din cauza sărăciei, Alegătorul, care poartă o sacoșă goală ce „reprezintă rușinea națională”, și Deputatul, fost nomenclaturist comunist pe vremea Împușcatului. Până la apariția Deputatului, celelalte personaje comentează cu ardoare situația politică și socială a țării cu veșnicele comparații a ceea ce a fost înainte de 1990. După ce Frizerul pleacă din proprie inițiativă să-i aducă d-lui Deputat ceva rece de băut, parlamentarul dă o sumedenie de telefoane din care aflăm lucruri „inedite” din viața acestuia: ba că își construiește o cabană la munte și o vilă la țară și că materialele de la diverse firme sunt deja pe drum, ba că a intervenit pentru un prieten la Cameră, bineînțeles aflăm că are și o pipiță care îl așteaptă nerăbdătoare la un hotel discret de cinci stele, dar și că va lipsi de la ședința deputaților, însă un coleg binevoitor va semna și va vota în locul său. Alegătorul este singurul care critică discursul a la Cațavencu, mieros și umil al candidaților de parlamentari din timpul campaniei electorale, „gata să se sacrifice pentru binele țării”, deveniți peste noapte credincioși smeriți, dar și atitudinea arțăgos-distantă a acestora după ce primesc votul, susținând că minciuna lor a fost, de fapt, o nevinovată exagerare atunci când au promis că se vor ocupa de soarta celor care le-au dat votul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]