Stagiunea teatrală 2017, la Palatul Culturii

Teatrul Liviu Rebreanu Bistriţa – O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor

Un Mărţişor artistic, teatral, a fost oferit de Palatul Culturii, de noul teatru profesionist, înfiinţat în 2016, Teatrul „Liviu Rebreanu”, în deschiderea stagiunii teatrale 2017.

          Pe scena cochetă, elegantă şi modernă a noului Palat al Culturii din Bistriţa, actori profesionişti de la teatrele bucureştene, sub bagheta regizorală a lui Dan Tudor, au pus în scenă, într-o manieră mai modernă, mai puţin caragielească, celebra piesă a dramaturgului de geniu – I.L. Caragiale – „O noapte furtunoasă”

          La concurenţă cu versiunea teatrală filmică clasică a lui Sică Alexandrescu, cu actori celebri ca Alex Giugariu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Maria Ventura etc., actuala apropiere regizorală de textul marelui dramaturg, atât de actual şi azi, apropo de omul politic, parlamentar, de mofturile amoroase ale societăţii româneşti şi umane din toate timpurile, au încântat, poate puţin mai agresiv, mai puţin aşezat, ca şi pe vremea lui nenea Iancu, căci, deşi societatea fără prinţi puri, va să zică, s-a schimbat ea, dar nu în punctele esenţiale.

          Din distribuţie au făcut parte, cum spuneam, actori bucureşteni: Rică – Dan Tudor, ce semnează şi regia nouă a spectacolului, Veta – Afrodita Androne, Jupân  Dumitrache – Dragoş Ionescu, Nae Ipingescu – Tudorel Filimon, Chiriac – Ondel Olaru, Ziţa – Narcisa Pintea şi Spiridon – Florin Dobre, ce au dat o coloratură scenică jocului actoricesc, teatral la Bistriţa. Scenografia aparţine lui Mihai Pastramagiu.

          Cu sala plină, cu un spectacol cu casa închisă, spectatorii bistriţeni au participat la acte teatrale istorice ale noului Teatru profesionist „Liviu Rebreanu” de la Bistriţa.

          Am consemnat două opinii ale celor doi artizani ai Mărţişorului teatral de 1 Martie 2017, regizorul Dan Tudor: „Dragilor, iubitori de teatru din Bistriţa, promit, în numele întregului grup de artişti implicaţi în renaşterea „Nopţii furtunoase” că vor asista la un efort superb, la o implicare totală, la o luptă în a apăra şi prezenta azi, o lume magică, lumea lui I. L. Caragiale. Gazdelor noastre de la Palatul Culturii, directorului Teatrului „Liviu Rebreanu”, domnul Dorel Cosma, le datorăm, împreună – public şi artişti – bucuria de a avea spectacolul de premieră, aici, la Bistriţa.

          Sperăm să ne  iubiţi aşa cum vă iubim, dragi spectatori bistriţeni”; şi a directorului Palatului Culturii – prof. dr. Dorel Cosma: „Un teatru profesionist la Bistriţa prinde contur acum, la început de Mărţişor 2017, Caragiale, mereu actual, ne învaţă să-l redescoperim prin viziunea regizorală a lui Dan Tudor. Artişti de mare valoare ai scenei româneşti deschid astăzi prima stagiune a Teatrului „Liviu Rebreanu” la Bistriţa, Un început, un moment istoric, la care contribuim cu toţi cei prezenţi în această seară. La un an de la deschiderea Palatului Culturii avem bucuria de a deschide porţile teatrului. Peste ani şi ani, se va aminti că Mărţişorul 2017 a fost adus la Bistriţa prin gong profesionist”.

          „O noapte furtunoasă” de primăvară stelară teatrală magică şi istorică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5