Teatru. „Simion al lui Petru”, dramă în 3 acte de Simion-Liviu Pop

Virgil Rațiu

Drama scoaterii în afara legii a Bisericii Greco-Catolice Unită cu Roma la data de 1 decembrie 1948 prin decret al Guvernului de orientare sovietică condus de Petru Groza, prim ministru al României, face parte din istoria țării, așa cum istoria României se constituie din acte care i-au confințit existența, suveranitatea, evidențiind trecutul patriei pentru temelia viitorului. Unirea Principatelor Române din ianuarie 1859, crearea Regatului României prin instaurarea Statului Monarhic Constituțional în 1881 (act precedat de Dobândirea Independenței la 1877), constituirea României Reîntregite cu Bucovina, Basarabia și Transilvania, sunt acte de confințire a istoriei noastre. Un act la fel de importantant pentru românii din Transilvania a fost ființarea la anul 1700 a Bisericii Greco-Catolice ca instituție ecleziastică reprezentativă unită cu Biserica Romei Catolice, un act istoric care a creat posibilitatea ca românii locuitori majoritari în Transilvania din Imperiul Austro-Ungar să se salveze ca națiune de sine stătătoare, națiunea română, prin cultură și învățătură, din Biserica Greco-Catolică născându-se înălțătoarea mișcare culturală numita Școala Ardeleană, care a dus la renașterea spiritului național românesc în toate teritoriile locuite de români.
România a intrat sub influiența politică propriu-zisă a regimului sovietic rusesc odată cu instalarea la 6 martie 1946 a „democrației populare” sub conducerea lui dr. Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor. La 30 decembrie 1947 a fost suprimată Monarhia Constituțională din România, regele Mihai a fost forțat să părăsească tronul și patria, fiind instalat în țară regimul Republicii Populare Române. În același timp, la inițiativa Moscovei, după ce în Ucraina a fost distrusă Biserica Greco-Catolică, la Reuniunea Panortodoxă din decembrie 1947 s-a pus chestiunea suprimării Bisericii Greco-Catolice din România, pentru a fi rupte legăturile spirituale și mutuale cu regimurile politice din Vestul Europei și în special cu Biserica Vaticanului, cu papalitatea și catolicismul. În România se va instala teroarea comunistă, prelații Bisericii și preoții, numeroși credincioși au fost supuși represiunilor și proceselor politice bazate intens pe puterea Securității și pe „capacitatea” anchetatorilor de a vedea și inventa probe pentru infracțiuni prevăzute în Codul Penal, Articolul 209, care cuprindea fapte catalogate ca deosebit de grave ale viitorilor condamnați, ca de pildă „infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”, „discuții cu caracter dușmănos”, „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare”. Orice dimensiune spirituală considerată de inspirație burghezo-moșierească trebuia suprimată. Astfel, statul a creat o falie imensă între intelectualii români și Biserică, între cultura spirituală și cea laică, de orientare, așa-zis, materialist-dialectică.
Piesa de teatru „Simion al lui Petru” de Liviu-Simion Pop (Editura George Coșbuc, Bistrița, 2018) este o dramă cu caracter istoric religios, ai cărei personaje, adevărați eroi, sunt reale, alese din lumea satului românesc transilvan, din anii 1947-1970. Un prim grup este format din părintele Simion Pop, preot greo-catolic, împreună cu preoteasa Aurica, sprijiniți de curatori ai Bisericii din localitatea Toldal cu familiile lor, părintele Catarig din localitatea Socolu de Câmpie, cu familia, alți localnici, și nu în ultimul rând protopopul de Reghin, Alexandru Todea.
Alexandru Todea este unul dintre capii Bisericii Greco-Catolice, care a suferit în închisorile comuniste alături de capii partidelor românești, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, Iuliu Maniu și I.C.I. Brătianu, în închisoarea de la Sighetul Marmației și în alte locuri de detenție și de muncă silnică. După eliberarea din închisoare, 1964, în vreme ce Episcopul Iuliu Hossu, numit de Papa Paul al VI-lea, în 1969, Cardinal al Bisericii Catolice, avea domiciliul forțat la Mănăstirea Căldărușani, Alexandru Todea era considerat Episcop al Bisericii, revenit în orașul Reghin, iar din 1990 a fost Arhiepiscop de Făgăraș și Alba Iulia și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma.
Alte personaje își fac apariția pe parcursul desfășurării evenimentelor. Este vorba de emisari ai Securității statului, de comandantul Securității din Reghin, soldați, directori de școli, învățători, profesori, apoi de șeful Securității din Tg. Mureș, comandanții penitenciarelor Canal-Dunăre-Poarta Albă, Canal-Dunăre Tașaul, de judecători, procurori de la Tribunalul Militar din Cluj, de gardieni și oameni de la sate.
Întreaga dramă desfășurată de autor este în sarcina preotului Simion al lui Petru. Imediat după instalarea regimului comunist-popular, în 1947, clerul Bisericii Greco-Catolice se aștepta la represalii din partea noilor organe de partid și de stat. În rândul preoților, nici nu se punea problema trecerii lor la credința ortodoxă, pentru a-și păstra demnitățile, așa cum le cereau autoritățile. Confrunatarea cu o realitate dușmănoasă devenise dură. Dintre capii Biseiricii, cei 12 episcopi, niciunul nu a admis dezicerea de credința și de jurămâtul lor bisericesc. Toți au fost încarcerați, la scurtă vreme câțiva murind în închisori și chinuri trupești. Zeci de preoți și-au părăsit parohiile, răspândindu-se care pe unde, încercând să scape de urmărirea securiștilor și a anchetatorilor. Preotul Simion, în urma sfătuirii cu protopopul Alexandru Todea, părăsește sub forța securității parohia din Toldal, se retrage la Socolu de Câmpie, în satul Natal. Dar încă nu scapă de anchetatori. Este târât la Securitatea din Reghin și din Tg. Mureș, apoi, împreună cu un mare lot de preoți greco-catolici, ajung la Tribunalul Militar din Cluj, unde sunt judecați sumar și condamnați fiecare la mulți ani de detenție. Familiile lor rămân acasă fără sprijin, dimpotrivă, soțiile și vecini de-ai lor fiind în permanență chemați la noi și noi interogatorii, la așa-zisele anchete de reeducare. În penitenciare regimul impus era unul de exterminare fără șovăire aplicat de către autorități. Întregul calvar al Bisericii durează până în anul 1964, când din închisori au fost eliberați deținuții politici, cei care au supraviețuit. Toți supraviețuitorii povesteau în familii și prietenilor adevărați că au rămas în viață ca prin minune, numai prin rugăciune și credință nestrămutate.
Drama scrisă de Simion-Liviu Pop este o frescă în relief negru a vieții a sute de persoane din Transilvania și din țară și o fixare în memoria istoriei a eroismului unei Biserici creștine care a pătimit pentru dreptate și credință, Biserică Martiră, în numele bunului Dumnezeu pe care nu l-a părăsit în nici o împrejurare, nici nu îl va părăsi în veac, întru Isus Cristos și a Inimii Sfintei Maria.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]