Teatru la Bistriţa

Stagiunea teatrală aduce la Centrul Cultural Municipal Bistriţa Teatrul Mureş cu piesa « Cele 7 zile ale lui Simon Labrosse », de Carole Frechette, programată miercuri, de la ora 19.00. În regia lui Liviu Pancu vor evolua actorii: Nicoleta Dănilă, Răzvan Andrei Chelaru, Gheorghe Sfărăială-Petrişor. Lumini şi sunet: Alexandru Mărginean, secretar literar: Nina Coliban, regia tehnică: Gheorghe Ruţă. Teatrul Naţional Iaşi cu Zeul Măcelului, vine miercuri, 23 Martie. Piesa scrisă de Yasmina Reza, va fi jucată de la ora 19.00, de HARUNA CONDURACHE, OANA SANDU, CĂLIN CHIRILĂ, CONSTANTIN PUŞCAŞU. Regia este semnată de CRISTIAN HADJI-CULEA, scenografia-RODICA ARGHIR. Avem parte de un umor răvăşitor dus până la tragism, un virulent război al cuplurilor. Piesa a primit Premiul Tony pentru cea mai bună piesa de pe Broadway în 2009 şi Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună comedie în 2009. Yasmina Reza cel mai în vogă dramaturg francez al momentului. „Din fericire, la răstimpuri, ni se oferă, nouă, spectatorilor, şansa câte unui spectacol adevarat, facut ca la carte. A fost cazul recentei montări a lui Cristian Hadji-Culea, "Zeul măcelului", pe un excelent text contemporan al mult titratei Yasmina Reza. O adevarată gură de oxigen teatral, un spectacol pe care doreşti să-l revezi”, se declară în cronica spectacolului.

Luni, 28 Martie, va fi rândul Teatrului Bacovia din Bacău, tot de la ora 19.00, cu „Nora”, autor: Henrik Ibsen, regia: Dumitru Lazăr Fulga. Interpretează: Nora: Eliza Judeu, avocatul Helmer: Ştefan Ionescu, doctorul Rank: Ion Goranda, doamna Linde: Firuţa Apetrei, avocatul Krogstad: Viorel Baltag, Anne-Marie, bona la soţii Helmer: Dana Olariu. Regia artistică: Dumitru Lazăr Fulga, scenografia: Cristina Ciobanu, ilustraţia muzicală: Nicu Iftimie, grafică: Ioan Viorel Cojan, secretar literar: Aida Pulpan. Despre piesă Carmen Mihalache declară: "În spectacolul lui Dumitru Lazăr Fulga, la final, Nora îşi scoate juponul de sârmă şi îmbracă (metaforic) haina lucidităţii, a independenţei de gândire, in timp ce bărbatul, uşor ameţit (după petrecerea de Crăciun), are un ton indulcit, peltic, copilărindu-se cam tâmp. Nora il imbracă, il incalţă, pentru că e clar, el va urma un drum regresiv, al infantilizării (...). Helmer rămâne lângă bradul impodobit, deschizând cadourile, curios ca un copil, in timp ce Nora va pleca pentru a incepe o nouă viaţă. Jocul s-a sfârşit, gata cu păpuşile !" (27 ianuarie 2009, articolul "Sfârşitul jocului", "Deşteptarea"). Biletele s-au pus în vânzare la caseria Centrului Cultural.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5