Târgul de Paşti Ostermarkt, bucuria păstrării tradiţiilor

Doris Cosma

Primăria Municipiului Bistriţa, Palatul Culturii Bistriţa, Forumul Democrat German Bistriţa şi Biserica Evanghelică Bistriţa au oferit bistriţenilor, înainte de sărbătoarea Floriilor, o zi deosebită - Târgul de Paşti, ”Ostermarkt”. Ediția cu numărul 15 din acest an a adunat la Bistrița formații de dansuri săsești și șvăbești din Codlea, Sibiu, Brașov, Cîmpulung Moldovenesc, Reghin, Satu Mare.
La Târgul Meşteşugarilor, la căsuțele din fața Palatului Culturii, sunt prezenţi expozanţi din Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Harghita, Covasna, cu produse legate de Paşti, în general ouă în diverse mărimi, de la cele naturale, până la cele confecţionate din hârtie. Târgul va fi deschis până mâine, în Duminica Floriilor.
Evenimentul cultural-artistic a început la ora 11:30 cu o paradă a Portului Popular (traseu Biserica Evanghelică - Palatul Culturii Bistrița), în prezenţa invitaţilor: Muzica Militară a Garnizoanei Bistrița, Orchestra Profesionistă a Palatului Culturii Bistrița și ceilalți membri ai ansamblurilor de dansuri săsești.
Deschiderea Oficială a Târgului de Paști a fost făcută pe scena din fața Palatului Culturii, de către viceprimarul Bistriţei, Nicolae Moldovan, preşedintele Asociaţiei Saşilor din Germania (HOG), dr. Hans Franchy, protopopul ortodox Alexandru Vidican, preotul Johann Dieter Krauss (evanghelic CA), monseniorul catolic Gered Peter, de asemenea, Eckehardt Zaig, preşedintele de onoare al Forumului Democrat German, senatorul Ioan Simionca și directorul Palatului Culturii Bistrița, prof. dr. Dorel Cosma.
După încheierea ceremonialului oficial și după ce Fanfara Garnizoanei Bistriţa a intonat imnurile României, Germaniei şi Uniunii Europene, s-a desfăşurat un program artistic de muzică și dansuri tradiţionale săseşti, susţinut de formaţiile amintite ulterior.
Deşi timpul nu a fost de partea organizatorilor, bistriţenii rămași pînă la finalul programului artistic, s-au putut bucura de un spectacol deosebit, plin de culoare, muzică săsească și voie bună, lucruri care au animat pentru câteva ore micul nostru burg săsesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5