Stresul la copii şi adolescenţi

Vin, 04/03/2009 - 14:57

Stresul este un răspuns la un eveniment sau condiţie la care există o cerere mai mare decât posibilităţile noastre normale de rezolvare.

Stresul este atunci când te simţi copleşit sau ameninţat de mult mai multe cerinţe decât poţi face faţă.

Stresul afectează felul oamenilor de a gândi, acţiona şi simţi.

Copiii învaţă să răspundă la stres din experienţa proprie şi observând. Cele mai multe situaţii stresante pentru copii pot părea nesemnificative pentru adulţi, pentru că, copiii au puţine experienţe anterioare din care să înveţe, chiar situaţiile care cer o mică schimbare pot afecta sentimentele copilului de securitate şi siguranţă.

Care sunt sursele de stres la copii şi adolescenţi?

Acestea pot fi multiple şi diferite în funcţie de vârstă: şcoala, relaţia cu profesorul sau părinţii, schimbarea şcolii, performanţele şcolare impuse de părinte; relaţia cu colegii, cu prietenii; conflictele cu prietenii; problemele de comunicare în familie; conflicte cu fraţii; violenţa în familie; divorţul, situaţia financiară precară; pierderea locului de muncă a unui părinte; boala fizică sau psihică a unui părinte; abuz fizic, emoţional, sexual; dezastre naturale; cutremur; inundaţii; durerea, boala, rănile; tratamente medicale; neîncrederea în propria persoană, probleme de imagine corporală; moartea sau pierderea unei persoane dragi.

Care sunt semnele de căutat la un copil supus factorilor de stres: refuzul şcolar; frica despre siguranţa lor şi a părinţilor; dureri de stomac sau alte dureri; tristeţe; grija excesivă despre şcoală; prieteni, familie, dificultate de relaxare şi de somn.

Reacţiile la stres pot fi:

1. pe termen scurt: creşterea ritmului cardiac, dilatarea pupilei, creşterea glicemiei (glucozei în sânge), contracţie musculară, încetinirea digestiei, respiraţie rapidă, paloare tegumentară;

2. pe termen lung: a) somatice: apetit alimentar scăzut, indigestie frecventă, crampe sau spasme musculare, dureri de cap/migrene, alergii, insomnii, constipaţie sau diaree, stare generală de rău sau oboseală, viroze frecvente; b) cognitive: scăderea capacităţii de concentrare, pesimism, dificultăţi în luarea unor decizii, blocaje în gândire, gânduri de moarte; c) afective: iritabilitate, neîncredere în viitor, izolare socială, sentimentul că este fără valoare, dificultăţi de a se distra sau relaxa, instabilitate emoţională, pierderea interesului pentru activităţi sau persoane preferate anterior; d) comportamentale: plânsul nemotivat, crize de afect, teama de întuneric, suptul degetului, legănatul, refuzul de a dormi singur, performanţe scăzute la şcoală, fumatul, consumul de alcool şi droguri, tulburări de somn, izolare, comportamente agresive, verbal sau gestual.

Cum pot interveni părinţii:

1. punând la dispoziţia copilului un cămin sigur, securizat, familiar, consistent şi pe care se pot baza;

2. să fie selectivi în alegerea programelor TV pe care le văd copiii, pentru că acestea pot provoca frici sau anxietate;

3. să petreacă destul timp cu copiii şi să fie relaxaţi;

4. să-i încurajeze pe copii să pună întrebări;

5. să încurajeze exprimarea grijilor, fricilor;

6. să-şi asculte copilul fără să fie critici;

7. să-i crească copilului stima de sine, sentimentul de auto-împlinire;

8. să încerce să implice copilul în activităţi pe care ştie că le poate face;

9. să folosească încurajarea pozitivă şi recompensa în loc de pedeapsă;

10. să-i permită copilului să aleagă şi să aibă ceva control în viaţa lui;

11. să încurajeze activităţile fizice;