Stelian Dolha: Unde e analiza de impact pentru Liceul Maghiar, domnule primar?

Înfiinţarea unui liceu exclusiv maghiar în Bistriţa-Năsăud este un subiect care are nevoie de o analiză echilibrată şi de o dezbatere pe măsură. Şi nu cred că analiza trebuie dusă în cheie naţionalistă, nici în termenii majoritar-minoritar.

Din păcate, din motive care îmi scapă deocamdată, niciuna, nici cealaltă, adică nici analiza şi nici dezbaterea nu s-au întâmplat încă. Dar a lipsit foarte puţin ca liceul să devină din moftul cuiva, o realitate concretă.

Este bizar cum un subiect, cu un asemenea impact a fost precipitat de iniţiatori şi de susţinătorii lor fără ca cineva să-i întrebe pe bistriţeni dacă sunt de acord cu înfiinţarea unui liceu exclusiv minoritar, indiferent despre ce minoritate vorbim, pe banii întregii comunităţi şi ai bugetului naţional.

Fără vreo analiză serioasă care să le arate concitadinilor noştri cum poate evolua pozitiv instrucţia elevilor care urmează cursurile unui liceu exclusiv maghiar, cum se pot integra ulterior pe piaţa muncii şi dacă Bistriţa e pregătită să-i absoarbă, sau dacă se poate asigura în timp, numărul optim de elevi pentru a putea funcţiona, ce se întâmplă cu profesorii lor şi cu titularizările şi mai ales, ce se întâmplă după scindare cu Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din Bistriţa-Năsăud?

Rupem în două piese un Colegiu Naţional ca la un partaj de divorţ, o parte ia două treimi, cealaltă o treime? Unii etajul şi mansarda, ceilalţi parterul? Unii laboratorul de matematică, ceilalţi pe cel de biologie?

Au venit iniţiatorii cu vreun studiu făcut de experţi în educaţie, pe termen mediu şi lung ca să ne convingă că merită ca bugetul local, adică banii noştri ai tuturor să susţină funcţionarea a două instituţii de învăţământ, una exclusiv maghiară şi alta românească în loc de una singură, care să respecte cu stricteţe, cum se întâmplă şi acum drepturile minoritarilor şi majoritarilor?

Nu l-am auzit pe primarul Ovidiu Creţu să vorbească despre aşa ceva, aşa cum nu l-am auzit că a convocat o dezbatere publică şi nici nu şi-a pus problema că în Occident astfel de subiecte se tranşează prin referendum local.

Sunt mult prea multe întrebări la care nu avem răspunsuri pentru o decizie. Şi prea multe indicii că numai criteriul politic pare să fi contat atunci când unii au dorit şi alţii şi-au dat concursul la proiectul ruperii uneia dintre cele mai importante şcoli din Bistriţa-Năsăud.

Aşa că, domnule primar Ovidiu Creţu, înainte să repuneţi pe tapet subiectul Liceului Maghiar veniţi în faţa bistriţenilor şi al reprezentanţilor lor, consilierii locali cu analize de impact şi fundamentări serioase şi nu cu un insectar de dorinţe şi iluzii, ale unora şi altora, şi pe calcule de alianţe.

Comentarii

01/09/15 22:47
Alfeu

Ai impresia că avem un caz unic şi trebuie o cercetare pentru aşa fenomen şi n-am şti preabine de cazuri ca cel de la UMF Târgu Mureş şi atâtea altele pe care le va descoperi şi dl. Dolha la bătrâneţe.

01/09/15 23:42
Balan Marius- e...

In pixul primarului. Ce naiba ! Nu ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5