Stelian Dolha: Cum face Guvernul Ponta ordonanţe-cadou baronilor locali

*declaraţie politică

Marţi, 24 iunie, Camera Deputaţilor a respins o ordonanţă celebră a guvernului Ponta, una care a oferit cadou anul trecut Consiliului Judeţean din Brăila nici mai mult nici mai puţin decât 2.900 de hectare de teren agricol din pământul pe care de câteva decenii încoace se face cercetare românească.

Ordonanţa 81 care şi-a produs efectele din 2013 şi până ieri este, fără drept de apel, un model de rapacitate la nivel înalt, dar şi de ignoranţă, proastă documentare şi chiar stupiditate.

Aceasta pentru că a oferit pe tavă o bună parte din terenul pe care se fac cercetări pentru soiurile româneşti de grâu, în condiţiile în care se ştie ce bătălii ar trebui ducem ca ţară pentru a ne apăra soiurile autohtone, cu ignorarea investiţiile făcute şi risipind munca a sute şi zeci de cercetători.

Toate acestea doar pentru că un preşedinte de consiliu judeţean, suficient de influent, şi-a dorit aceste terenuri. Pretextul a fost că eficientizează cercetarea, evident fără cercetători şi fără cele 148 de amenajări şi construcţii aflate la suprafaţă.

Am pus capăt prin vot acestei poveşti incredibile şi am reuşit să-i stopăm efectele, aşa cum am făcut-o cu o săptămână înainte în comisia de agricultură.

În argumentaţia de respingere am cerut, în plen, Guvernului Ponta, în numele grupului PNL să vină cu soluţii pentru finanţarea cercetării în agricultură, pentru salvarea soiurilor autohtone aşa cum orice ţara civilizată din UE o face în loc să pună umărul la distrugerea a ceea ce a mai rămas din ea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5