Ștafeta preluată de la Eminescu, la Casa Argintarului

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită vineri, 15 ianuarie, de la orele 14, la workshop-ul intitulat ”Ștafeta preluată de la Eminescu- Poezia merge mai departe”. Manifestarea dedicată celebrării Zilei Culturii Naționale, precum și a marelui poet național Mihai Eminescu, este organizată de către echipa de management a Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, a Colegiului Tehnic Infoel- Bistrița și a Școlii Gimnaziale Nr. 1- Bistrița .
Invitați de onoare: poeta Elena M. Cîmpan, poeta Maria Olteanu, scriitorul Menuț Maximinian, poetul Alexandru Cristian Miloș. Sub tutela distinșilor oaspeți , elevii celor două instituții de învățământ vor susține un recital de poezie eminesciană, acompaniat de chitară clasică.
Manifestarea se va desfășura la Casa Argintarului (Centrul German Bistrița), strada Dornei, nr. 5.
Parteneri : Complexul Muzeal Bistrița- Năsăud, Strategia Națională de Dezvoltare Comunitară și Centrul Privat de Afaceri S.R.L. – Bistrița.
Evenimentul intitulat” Ștafeta preluată de la Eminescu- Poezia merge mai departe” este parte a proiectului ”Voluntarii iși fac vocea auzită”, lansat în luna octombrie 2015.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5