Spitalul Judeţean de urgenţă a angajat 22 de medici tineri

AGERPRES

Peste 20 de medici tineri din ţară au fost angajaţi, în ultimele 18 luni, în cadrul Spitalului de Urgenţă Judeţean din Bistriţa, odată cu lucrările de modernizare demarate în această instituţie, potrivit datelor prezentate luni, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

La conferinţa de presă au fost prezenţi şi zece dintre noii medici veniţi la Bistriţa, alături de conducerea Spitalului de Urgenţă.

"Încep să se întâmple lucruri şi în această zonă (a resurselor umane - n.r.). După trei ani de muncă, după investiţii foarte multe, astăzi sunt în situaţia extrem de favorabilă, de bună, care mie îmi produce şi un sentiment mare de bucurie, să vă prezint o parte din noii medici din Spitalul de Urgenţă Bistriţa. Ei în ultimul an şi jumătate sunt în număr de 22 care au venit, şi avem alţi 20 de medici care sunt la specializări", a declarat Radu Moldovan.

Printre specializările acoperite de noii medici se numără chirurgia generală, chirurgia plastică, neurochirurgia, dermatologia, ATI, bolile infecţioase şi medicina recuperatorie.

În prezent, Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa are 159 de medici specialişti, dintre care 20 sunt încă rezidenţi.

Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud s-a arătat dispus să susţină şi un program de construire de locuinţe pentru medici şi profesori, prin punerea la dispoziţie a terenului necesar, astfel încât noii medici veniţi la Bistriţa să îşi desfăşoare activitatea pentru o perioadă cât mai îndelungată la spitalul din municipiu.

Directorul spitalului bistriţean, Mircea Gelu Buta, a spus că venirea medicilor tineri a dus şi la dezvoltarea de noi specialităţi în cadrul unităţii.

"Nu avem servicii descoperite. Am avut şi grijă ca de ani de zile să ne pregătim rezidenţii, care, pe un program de dezvoltare mediu şi lung, urmează să ne acopere activitatea spitalului. Acum este ceva inedit, pentru că dezvoltăm servicii noi, cum este neurochirurgia şi chirurgia plastică şi reparatorie. Dorim să completăm echipele acestea şi avem medici care, în perioada următoare, vor veni ca să completeze echipele. Eu cred că spitalul a fost şi este pe un drum bun", a declarat Buta.

Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa a beneficiat, în ultima perioadă, de lucrări de modernizăre la secţia de neonatologie, la ambulatoriul de specialitate şi la secţia de chirurgie, iar până în vara anului viitor sunt estimate să se finalizeze şi lucrările la noul bloc operator.
http://www.agerpres.ro/agerpres/abonati/stiri?page=9&fluxId=0&searchQuer...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5