Spitalul Județean: Aparatură nouă pentru sala de operații ORL. Preşedintele CJ: Avem o echipă de medici chirurgi ORL-iști foarte bună !

Investiția în sănătate continuă cu achiziționarea de aparatură nouă pentru sala de operații ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița!

Din aproximativ 1000 de pacienți care vin anual la spital cu probleme legate de patologia ORL, aproape 500 dintre ele necesită intervenții chirurgicale.

Astfel, turnul de chirurgie endoscopică pentru ORL instalat în Blocul Operator Centralizat vine în sprijinul medicilor pentru ca operațiile chirurgicale să fie un real succes. Este vorba despre o investiție a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în valoare de aproximativ 220.000 lei.

În momentul de față la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, avem o echipă de medici chirurgi ORL-iști foarte bună condusă de domnul Dr. Adrian Demian alături de Dr. Roșca Gheorghe, Dr. Balint Ajtony și Dr. Rablău Horațiu.

"Împreună cu domnul manager, Gabriel Lazany, echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență și cu medicii specialiști, facem toate eforturile necesare pentru ca oamenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale" transmite preşedintele Emil Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5