Spectacol ecvestru de înaltă ținută, la început de iulie, la Beclean

Cei mai buni driveri din țară vor face spectacol la Beclean, în perioada 1 – 3 iulie, într-o adevărată întrecere de “Formula 1” a trăsurilor trase de doi cai. Campionatul Național de Atelaje, căci acesta este evenimentul, va fi găzduit de baza hipică a uneia dintre cele mai importante herghelii din țară. Orgoliile aflate în joc anunță o competiție acerbă, cu provocări pentru echipajele aliniate la startul celor trei probe de foc.

Prima, prezentarea și dresajul, se va desfășura vineri, 1 iulie: într-un careu de 40/100 de metri, se verifică ritmul, impulsia, flexibilitatea, relaxarea și plasarea cailor, stilul și acuratețea figurilor executate cu atelajele de către concurenți. Aceștia vor avea de executat schimbările cerute în progresie, atunci când capul animalului ajunge în dreptul liniei indicatoare.

A doua, maratonul, va fi sâmbătă, 2 iulie: cea mai spectaculoasă etapă din concurs pentru public va pune la încercare rezistența fizică și pregătirea tehnică a cailor și a driverilor. Traseul cu o lungime de 15.700 de metri are mai multe etape: prima, cu alură liberă și pornirea atelajelor din zece în zece minute, presupune parcurgerea a 5.000 de metri, pe drumuri de țară și pe câmp, cu o viteză medie de 15 kilometri/oră; a doua, la pas, se desfășoară cu o viteză medie de 7 kilometri/oră, pe o lungime de 1.000 de metri; a treia, la trap, presupune mișcarea cu 15 kilometri/oră și trecerea prin opt obstacole naturale și artificiale construite din lemn și alte materiale, aplicându-se câte un punct de penalizare pentru fiecare 5 secunde petrecute într-un obstacol, cu riscul eliminării din probă pentru concurenții care depăşesc limita de 5 minute.

A treia, cu obstacole, va fi depășită duminică, 3 iulie. Concurenţii vor avea de parcurs un traseu cu porţi de conuri, având o lățime a ,,porților” doar cu 10-15 centimetri mai mare decât ecartamentul roților din spatele trăsurilor. Miza constă în evitarea penalizărilor cuantificate astfel: trei puncte pentru doborârea unui obstacol și un punct pentru fiecare două secunde de depășire a timpului de bază (cine încheie traseul fără penalizări intră în baraj).

Punctajul final rezultă din adunarea punctelor de penalizare ale celor trei zile de concurs, premierea și parada atelajelor petrecându-se în ritmurile muzicii și aplauzele spectatorilor. Titlul de „Campion Național“ se obține în funcție de punctele adunate la etapele oficiale ale Campionatului, Federația Ecvestrã Românã având posibilitatea sã acorde titlul de „Maestru“ sau „Maestru emerit al sportului“ celor mai buni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5