Spectacol de Crăciun la Feldru ! Printre invitaţii primarului: Ioan Oltean, Stelian Dolha, Cristian Florian, Doris Moldovan

"Ce poate fi mai potrivit pentru a doua zi de Crăciun decât colindele din bătrâni cântate de grupuri de colindători tradiţionale? La Feldru am avut parte din plin de astfel de colinde intr-un spectacol special organizat de primăria din localitate. Plus, bonus, o demonstraţie de arte marţiale a unor puşti, care au demonstrat din plin că merită darurile moşului" declară deputatul Stelian Dolha.
Ziua bunicului este organizată în fiecare an, de Sărbătorile de Iarnă.
Primarul Grigore Ţiolan şi viceprimarul Iacob Sângeorzan au avut ca invitaţi la concertul de Crăciun de la Căminul cultural Feldru pe deputaţii Ioan Oltean şi Stelian Dolha, senatorul Cristian Florian, vicepreşedintele PNL Doris Moldovan, dar şi sute de săteni.
„La Feldru, conform tradiţiei, am sărbătorit Ziua Bunicului. Domnul primar Grigore Ţiolan şi domnul viceprimar Iacob Sângeorzan au premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi persoanele care au împlinit 90 de ani de viaţă. Felicitări tuturor şi sărbători fericite în continuare!" transmite vicepreşedintele PNL, Doris Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5