Sorin Mititean: Anul 2014 a fost un an cu mai puţine investiţii, pentru că banii au fost mai puţini

Anul 2014 a fost un an cu mai puţine investiţii, pentru că banii au fost mai puţini, un an brăzdat de două campanii electorale, dar ne-am mişcat, nu am stat pe loc. De la 2015 am aşteptări mai mari pentru că ne vom organiza, ne vom mobiliza, vom încasa mai bine resursele locale ale bugetului, vom avea ce cheltui, a declarat pentru cotidianul Răsunetul, primarul comunei Şieu Măgheruş, Sorin Mititean.

Edilul ne-a mai spus că în ultimele luni ale acestui an, atenţia administrativă a fost îndreptată spre infrastructură şi soluţionarea unor probleme care ţin de bunăstare şi trai decent în comună.

"În ultima perioadă am făcut peste 2 kilometri de trotuare şi o extindere de reţea electrică după grădini şi spre livadă la nişte case care nu aveau energie electrică şi amenajări de spaţii verzi”, a precizat Sorin Mititean.

Modernizarea Şcolii Generale clasele I-VIII din localitatea de centru a reprezentat una dintre provocările anului 2014, provocare ce va fi dusă la capăt, anul viitor.

"Am început investiţia la Şcoala Generală din localitate, investiţie care nu e finalizată. Anul viitor sperăm să o finalizăm. Anul acesta preconizam să cheltuim vreo 5 miliarde lei vechi, dar nu am reuşit să cheltuim decât 3,5 miliarde lei vechi. Pentru că în fiecare an ne-am axat pe localităţile componente, dar nu pe cea de centru, anul acesta, suma de 10 miliarde de lei vechi se va duce cu precădere în localitatea de centru, în localitatea Şieu Măgheruş. Avem o lucrare foarte importantă pe care tot am trenat-o până acum. Este vorba de modernizarea şi extinderea Şcolii Generale, clasele I-VIII, din localitatea de centru, unde învaţă peste 200 de copii, şcoală care are nevoie de o reparaţie totală. Ultima reparaţie a fost făcută acum 10 ani de zile, atunci îmi începeam mandatul de primar, şi era o lucrare în plină desfăşurare – acoperirea şcolii. De atunci nu s-a mai făcut nimic, decât mici ajustări, prin urmare ca să oferim un confort copiilor noştri, şcoala trebuie modernizată”, a explicat primarul Sorin Mititean.

Edilul comunei Şieu Măgheruş a mai spus că anul viitor se va mobiliza mult mai bine pentru o încasare mai eficientă a resurselor locale, pentru că nu mai are aşteptări de la autorităţile judeţene, în condiţiile în care actuala conducere a Consiliului Judeţean este de o altă coloratură politică. Potrivit lui Sorin Mititean, unul dintre cei mai buni preşedinţi de CJ a fost Gheorghe Marinescu.

"Din alte părţi nu avem aşteptări, că asta e…Ştiţi cum e, şi noi când am fost la judeţ am făcut o formulă care nu era bună, dar am făcut-o, acum se răzbună şi ei şi probabil noi vom face la fel şi ar trebui să se termine odată treaba aceasta. Ar putea lua exemplu de la Marinescu, în opinia mea, Gheorghe Marinescu a fost unul dintre cei mai buni preşedinţi de Consiliu Judeţean, chiar dacă nu a făcut parte permanent din partidul nostru. A fost un om pacifist, un om care a repartizat banii după necesităţi şi în funcţie de cine vrea să muncească şi să facă ceva”, a concluzionat primarul comunei Şieu Măgheruş Sorin Mititean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5