Sorin Hognogi: Sunt, am fost și voi rămâne un primar optimist, știind că Dumnezeu mă iubește

Primar atipic, creștin practicant, Sorin Hognogi a știut întodeauna să iasă în evidență între cei 58 de primari din județul Bistrița-Năsăud. Iubitor și jucător de fotbal, primarul Hognogi a construit o bază sportivă unde joacă fotbal foarte mulți tineri de pe întreaga vale a Țibleșului, reușind să modernizeze o comună cu foarte multe sate și la fel de multe probleme.

Liberal din convingere dar nu libertin, Sorin Hognogi și-a dorit, la un moment dat, să facă politică chiar la nivel înalt, însă spune că a renunțat la acest gând, dedicându-se lui Dumnezeu, Bisericii Penticostale și familiei pe care o iubește foarte mult, fiind unul dintre creștinii practicanți care vorbește deschis despre relația sa cu Biserica din care face parte.

2018, un an optimist

”2018 se arată un an bun, cu un buget frumos putem spune, mai mare cu 6-700 de mii de lei față de cel din 2017. Vă pot spune că angajații primăriei sunt mulțumiți de renumerația pe care o primesc, eu sunt mulșumit de modul cum se lucrează iar, la final, tot ceea ce facem noi, facem pentru binele și spre mulțumirea cetățeanului”, spune primarul Sorin Hognogi.

În ceea ce privește bugetul, acesta este de 4,5 milioane de lei, la care, spune Hogogi se adaugă câteva proiecte: ” Unul este în valoare de 1 milion de euro, iar celălalt este în valoare de 5,8 milioane de lei și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, la care mai adaug reabilitarea școlii din satul Sita, valoarea fiind de 430 de mii de lei”.

Investiții din bugetul local

Cu privire la bugetul de investiții din banii comunali, primarul Hognogi vorbește despre un pod peste rîul Ilișua, peste care să fie deviat traficul auto, sigur, atunci când sunt evenimente culturalte în centrul Spemezeului: ” Deja lucrăm la podul de la piața, valoarea construcției fiind de 490 de mii de lei cu tot cu TVA. Tot pentru 2018, gîndul meu este să modernizez piața, alocând pentru aceasta acțiune din bugetul local 300 de mii de lei, speranța fiind ca până la data marelui târg de primăvară din 19 mai, să fim gata cu noua piață, în studiul de fezabilitate existând și amenajarea pârîului de lângă piață, existând o suplimentare de buget de 50-60 de mii de lei”, explică primarul din Spermezeu.

Potrivit lui Hognogi, din buget vor mai fi allocate sume de bani pentru întreținerea drumurilor comunale dar și pentru igienizarea și zugrăvirea școlii din Spermezeu.

”Mai așteptăm o veste, care, sper eu să fie bună, aici discutăm de un proiect pentru cămine culturale, trei la număr, Spermezeu, Păltineasa și Dobricel. Bani sunt, deja am avut vizita în teren, investiția totală fiind la 500 de mii de euro”.

Sorin Hognogi  explică că după implementarea celor două proiecte pe drumuri, toate satele comunei Spermezeu vor comunica ”pe asfalt” între ele.

Apă și canal

” Eu aș vrea să dau cele mai bune vești și în acest domeniu, doar că aici e vorba de Master Plan cu toate procedurile lui greoaie: ” Există și șanse, mici ce e drept, să avem apă chiar în 2020, deși, trebuie să recunoaștem că e greu de tot.   În paralel cu toate acestea, noi am făcut un studiu de fezabilitate pentru canalizare, aici nereușind să intrăm în Master Plan, neavând numărul de locuitori cerut de normele europene, documente ce le-am depus pe PNDL”, a conchis Sorin Hognogi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]