Solidari cu pământul

Activităţile de educaţie ecologică ajută elevii să manifeste sensibilitate faţă de întreg mediul şi problemele lui. Prin intermediul lor, elevii dobândesc valori şi sentimente de grijă faţă de lumea înconjurătoare, îşi valorifică cunoştinţele şi abilităţile dobândite în acţiuni pozitive care vor avea impact în rezolvarea problemelor de mediu. ,,Pământul are nevoie de noi!” a fost laitmotivul care a stat la baza acţiunilor cu caracter ecologic derulate la Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” Beclean în luna aprilie, de către elevii claselor I-IV. Manifestările educative au făcut parte din programul proiectului de parteneriat educaţional,, Dăruind un zâmbet!” realizat în colaborare cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din localitate şi au urmărit formarea şi dezvoltarea conduitei şi conştiinţei ecologice. Pe parcursul celor patru săptămâni elevii au plantat sau au îngrijit florile din sălile de clasă, au vizionat filmuleţe educative, au dezbătut probleme de mediu, iar în cadrul atelierelor de creaţie au realizat obiecte decorative folosind materiale reciclabile sau au compus îndemnuri pentru protejarea mediului înconjurător. Expoziţia de afişe cu tematică Eco, organizată de prof. înv. primar Seserman Veturia şi prof Silveşan Tatiana, a încheiat suita manifestărilor cu caracter ecologic. Activitatea elevilor a fost coordonată de cadrele didactice: Cristea Ileana, Fodor Eugenia, Marcu Adina, Brătan Maria, Moldovan Raveca, Blaga Margareta, Brătan Ioan, Baci Aurelia, Nagy Mariana, Someşan Zefira Îndemnurile Eco şi imaginile sugestive au demonstrat preocuparea permanentă a elevilor pentru problemele de mediu, dar şi dorinţa lor de a trăi într-un spaţiu curat, sănătos.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]