„SME Instrument – schema de finanţare UE pentru IMM-urile cu potenţial inovativ”, workshop derulat cu sprijinul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a găzduit, miercuri, workshop-ul cu tema „SME Instrument - schema de finanţare UE pentru IMM-urile cu potenţial inovativ”, eveniment care se înscrie în programul de activitaţi promovat de consorţiul BISNet Transylvania şi care se adresează cu preponderenţă IMM-urilor cu potenţial inovativ care doresc să participe în cadrul programului „Orizont 2020”.

"Principalul scop al seminarului a fost ca reprezentanţii IMM-urilor din judeţul Bistriţa-Năsăud să îşi însuşească informaţii concrete şi de ultimă oră cu privire la SME Instrument şi, totodată, să îşi îmbunătăţească abilitaţile de scriere a unui plan de afaceri eligibil în SME Instrument – Faza 1. SME Instrument este o schemă de sprijin financiar din cadrul programului „Orizont 2020”, fiind finanţate, direct de la Comisia Europeană, idei inovative din 13 domenii de activitate.

Unitatea de implementare este asigurată de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI), organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. La nivel regional, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare colaborează cu Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică (ICIA) Cluj-Napoca", se arată în comunicatul remis redacţiei.

"Orizont 2020" este cel mai important program al UE pentru cercetare şi inovare care se va desfăşura în perioada 2014-2020. Pe lângă investiţiile private pe care le va atrage programul, acesta va furniza şi capitalul de pornire necesar stimulării progreselor şi descoperirilor tehnologice, facilitând transpunerea ideilor inovatoare în produse şi servicii. Bugetul programului "Orizont 2020" este de aproape 80 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.

Finanţarea oferită de programul "Orizont 2020" va fi mai uşor accesibilă datorită faptul că acest program are o structură mai simplă. "Orizont 2020" va însemna simplificarea considerabilă a rambursării prin introducerea unei rate forfetare unice pentru costurile indirecte, pe lângă stabilirea a două rate de finanţare: pentru cercetare şi pentru activităţi de piaţă. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]