ȘI TU POȚI DEVENI POLIȚIST! Admitere în școlile de agenți de poliție! Vezi condiţiile !

Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a preluat până la această data peste 100 de dosare pentru admitere în școlile de agenți de poliție-sesiunea ianuarie 2018.

Vă reamintim faptul că până pe 5 decembrie a.c., cererile de înscriere şi dosarul de recrutare în format complet (cu excepţia fişei medicale tip) ale candidaţilor pentru concursul de admitere se vor primi la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud - Serviciul Resurse Umane, în zilele de marți, miercuri și joi după următorul orar:

-         marţi,  între orele 09.00-12.00;

-         miercuri, între orele 09.00-12.00;

-         joi, între orele 12.00-15.00;

 

Ø Informații suplimentare cu privire la documente necesare, condiții și bibliografie puteți solicita la numărul de telefon 0263203114 sau accesând link-ul: https://bn.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2018

 

Până la această dată, polițiștii Serviciului de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au preluat 103 dosare de recrutare ale candidaților care doresc să devină polițiști.

De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că, la data de 22 noiembrie, au fost publicate în Monitorul Oficial normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru cei recrutați în vederea ocupării prin concurs a unor posturi vacante.

Una dintre consecințele introducerii acestei noi modalități de testare a calităților fizice este eliminarea criteriului de înălțime. În aceste condiții parcurgerea noilor probe impune candidaților o anumită statură sau calități fizice deosebite pentru terminarea traseului aplicativ în timpul menționat.

Ø Mai multe informații puteți găsi accesând link-ul: http://www.comunicare.mai.gov.ro/stiri.php?subaction=showfull&id=1511367016&archive=&start_from=&ucat=9&

 

Mult succes tuturor!

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5