ŞI NATURA ARE NEVOIE DE IUBIRE! (6)

Prof. univ. dr. Vasile Cristea, U.B.B. Cluj-Napoca,

Prof. univ. dr. Vasile Cristea, U.B.B. Cluj-Napoca,[i]

d. Dezvoltarea sentimentului de iubire a Naturii. Constatarea lui Octavian Paler: „Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des” ni se pare a fi, astăzi, şi reală şi importantă pentru demersul eco-civic. Poate că această situaţie este dată tocmai de ruperea noastră de natură, şi atunci avea dreptate marele nostru istoric Nicolae Iorga când spunea: „Copiii învaţă bunătatea de la natură şi răutatea de la oameni”, iar cum astăzi destinul naturii se hotărăşte în oraşe (de către persoane rupte de natură sau legate doar prin intermediul livrescului), bunătatea riscă să devină tot mai rară.

Când Racoviţă (1928) afirma că: „Natura a fost educatoarea omenirii şi pe sânul ei gol şi-a petrecut omenirea toată copilăria”, dincolo de adevărul exprimat plastic, mai mult ca sigur avea imaginea naturii, aşa cum o reprezintă o medalie din vremea împăratului Hadrian: o femeie goală, cu sânii plini de lapte şi cu un vultur într-o mână.

Mergând mai departe cu interpretarea afirmaţiei sale, se poate vorbi despre o iubire de tip copil-mamă, aşa cum de altfel şi Sf. Francesco d’Assisi (fig. 3) foloseşte expresia „ La nostra Madre Terra”, în al său minunat Cantico delle creature. Dar, putem vorbi la fel şi despre legătura dintre iubirea unei femei şi iubirea naturii, aşa cum o putem regăsi în cuvintele lui Coelho (2010, p. 108): „Iubind o femeie, am învăţat să iubesc toate făpturile”.

Fig. Patronul spiritual al ecologiei (Sf. Francesco d’Assisi)

 

Din păcate, se vorbeşte foarte puţin despre lucrarea lui Botezat (1942), în care zoologul român consideră că: „Iubirea naturii este voluptatea cea mai primitivă, dar şi cea mai curată, un izvor de bucurie primit în dar de la însăşi mama tuturor lucrurilor” (p. 64). Acest sentiment de iubire a naturii nu este doar unul idealist, căci „Iubirea naturii şi cultura naturalistă sunt piatra de încercare a civilizaţiunii…” (p. 65), iar „Cine se depărtează de la natură, de la felul ei de a fi, nu poate să ducă viaţă normală şi de aceea nici nu poate să fie un membru folositor al societăţii” (p. 59).

La fel de uitat este şi A. Schweitzer, cel care la început de secol XX încerca să contureze o nouă atitudine faţă de natură: „Ceea ce noi numim iubire este în esenţă veneraţia vieţii” („Ehrfurcht vor dem Leben”, „Reverence for life”), respectiv o nouă etică, cea biologică (enunţată şi dezvoltată de O. De Beaux în 1929, 1930), mult mai largă decât înţeleg mulţi contemporani. Astfel, Schweitzer considera că, „Etica nu este nimic altceva decât veneraţia vieţii”, „Unicul lucru important când vom părăsi această lume, vor fi urmele de dragoste pe care le vom lăsa” (ap. SORG 2000).




[i] In vol. Ecologie si Religie, Simpozion national (2011; Oradea, coord. Balas Orlando)

https://ecologiesireligie.wordpress.com/

Acest text  este cuprins în Broşura cu titlul RESPECTAŢI NATURA! editată în cadrul proiectului MUNŢII NOŞTRI CURAŢI, NU CURĂŢAŢI!  al Clubului Lions Bistriţa, cofinanţat de Consililul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Proiectul a fost conceput urmare a constatării triste că unor semeni de-ai noştri nu le pasă, sunt indiferenţi la mediul înconjurător, aruncă sau lasă ambalaje şi alte gunoaie, oriunde şi peste tot! Suntem convinşi că cititorii acestui articol nu fac asemenea fapte... Dar, credem că trebuie să fim mai implicaţi, să luăm atitudine!

S.H., Clubul Lions Bistriţa, 06.2016

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]