Exclusivitate ! Şi ei au fost în clasa I

Şi ei au fost în clasa I! Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan: Pentru copilul de atunci – al doilea născut al unei familii modeste care trăia pe o străduţă periferică din Beclean - era debutul unei perioade de râvnă, de învăţare asiduă şi serioasă

Estompat în negura vremurilor, gândul la prima zi de şcoală îmi produce nostalgie şi emoţie.
Îmi amintesc cu drag, la început de an şcolar, câte ceva din sentimentele specifice propriilor începuturi, când am trecut prima dată pragul celei mai vechi şcoli din oraş – actuala “Grigore Silaşi” - şi la catedră era un dascăl deosebit, regretata învăţătoare Cornelia Sferlea.
N-am conştientizat imediat, cum e normal pentru acea vârstă, dar mi-am dat seama mai târziu că pentru copilul de atunci – al doilea născut al unei familii modeste care trăia pe o străduţă periferică din Beclean - era debutul unei perioade de râvnă, de învăţare asiduă şi serioasă, ca şansă a unui drum frumos în viaţă.
De aceea, am pus preţ pe şcoală ca pe un factor important al propriei deveniri. Cu înclinaţie vădită spre ştiinţele exacte, m-am bucurat de ajutorul profesorilor, care au văzut potenţialul şi au simţit motivaţia.
Nu am uitat de unde am plecat şi-mi amintesc şi acum, cu drag, de diriginta din perioada liceului, profesoara de matematică Maria Ti¬găoan. Mi-a fost ca o a doua mamă, spun acum, după ani, cu o consideraţie deosebită, gândindu-mă la perioadele când mă lua la pregătire împreună cu alte grupuri de elevi, îmi punea la dispoziţie culegeri, mă ducea la olimpiade stimulative intelectual şi dezvoltatoare de spirit competitiv.
Anii au trecut, iar elevul de atunci a absolvit două facultăţi cu profil real, în vremuri când nu oricine avea studii superioare, în timpuri când ştiinţa, şi nu banii, te făcea student. Am ajuns primar înainte să împlinesc 30 de ani şi am o familie frumoasă, cu şase fraţi şi trei fete frumoase: Alina, Nicola şi Bianca”.
......................................
Citiţi ediţia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]