Sfânta Cuvioasă Parascheva, crinul înmiresmat al Mirelui Ceresc

De-a lungul veacurilor, din diferite popoare au odrăzlit anumiţi oameni cu viaţă aleasă, ce s-au dovedit a fi adevărate modele de desăvârşire demn de urmat ce prin ale lor nevoinţe au înfrumuseţat raiul cel de taină, sfânta biserică. O astfel de floare cerească, un astfel de crin al pustiei ce înmiresmează tainic cu sfintele sale moaşte întreaga lume, dar mai ales ţara Moldovei este şi Sfânta Preacuvioasă Parascheva. Acest nestemat crin al Mirelui Ceresc, îşi are sfintele moaşte la Iaşi, iar biserica o serbează în fiecare an la data de 14 octombrie.

Se naşte în prima jumătate a sec. al – XI – lea în ţinutul Epivatului din părinţi cucernici şi temători de Dumnezeu, ce fregventau regulat sfânta biserică. Astfel la vârsta de zece ani, fiind la biserică, a auzit cuvântul evanghelic „Cine va vrea să vină după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine” (Marcu 8, 34). Acest cuvânt a pătruns-o până în adâncul inimii, drept pentru care, ieşind din biserică, a împărţit săracilor hainele şi podoabele sale. Deşi era mustrată mereu de părinţi, ea de multe ori da săracilor hainele sale şi nu lua în seamă mustrarea făcută de aceştia. Aprinsă de dragostea Mirelui Ceresc, părăsi casa părintească şi se duse în pustie, unde se dărui pentru veşnicie postului, privegherii şi rugăciunii. Astfel, înfruntând bărbăteşte vicleşugurile şi meşteşugirile diavoleşti,căci vrăşmaşul nu suferea astfel de nevoinţe, s-a nevoit asupra firii sale, înfrumuseţându-şi sufletul cu dumnezeieştile învăţături ale Mântuitorului.

După ce a petrecut în pustie mulţi ani, într-o noapte, un înger a îndemnat-o să lase pustia şi să se întoarcă în locul său natal „că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu pe care l-ai iubit”. Astfel, Sfânta fecioară a lăsat pustia şi a plecat spre Epivatul Traciei. Ajungând la Constantinopol, a intrat în biserica Vlaherne, închinată Născătoarei de Dumnezeu, unde s-a rugat şi închinat, după care a mers la Ierusalim, la Locurile Sfinte. Ajungând în pustia Iordanului, a intrat într-o mănăstire de călugăriţe, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani.

S-a întors apoi în satul său natal, Epivatul Traciei, unde a mai trăit 2 ani, timp în care, prin trudă şi post continua să se înfrumuseţeze pentru Mirele Ceresc. În acest chip petrecând, „şi cu rugăciune stăruind, ea îşi dădu luminat sufletul în mâna lui Dumnezeu şi nimănui nu-i spuse de unde a fost şi cine este”.

Pentru viaţa sa închinată în întregime Lui Dumnezeu, Paraschiva a fost slăvită de Acesta cu darul neputrezirii trupului şi al facerii de minuni. Descoperirea trupului său neputrezit s-a făcut prin rânduială divină, căci murind un corăbier şi săpându-se groapa pentru acesta, pe ţărmul mării, trupul Sfintei a fost aflat neputrezit şi plin de mireasmă. Prin vedeniile avute de către unul din oamenii ce săpaseră groapa, anume Gheorghe, şi de către o femeie ce se numea Eftimia, trupul Sfintei a fost luat din acel loc şi dus în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat. Aici, moaştele au stat timp de aproape 200 de ani, până în jurul anului 1235. În tot acest timp, ele au fost mângâiere şi întărire dreptcredincioşilor, prin minunile săvârşite. Vestea despre aceste minuni se răspândise în toată Tracia şi Peninsula Balcanică.

După anul 1235, moaştele Sfintei au fost strămutate de la Epivat la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar. Aici moaştele ei au stat aproape 160 de ani, timp în care se pare că a fost alcătuită slujba Cuvioasei. De aici, moaştele Cuvioasei au fost duse la Belgrad, iar în 1521, după cucerirea Belgradului de către sultanul Suleiman, sfintele moaşte au fost strămutate la Constantinopol, unde au stat 120 de ani.

Ctitorind la Iaşi frumoasa biserică a Sfinţilor Trei ierarhi, îndemnat de convingerile şi sentimentele sale ortodoxe şi hotărât să transforme capitala ţării într-un important centru ortodox, binecredinciosul domn al Moldovei Vasile Lupu va face demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol, pentru ca aceasta să încuviinţeze mutarea moaştelor Sfintei la Iaşi.

În luna mai a anului 1641, patriarhul Partenie şi alţi sfetnici semnau un act sinodal din care reieşea că până la acea dată, Vasile Lupu plătise o parte din datoriile pe care Patriarhia le avea, şi o va ajuta şi în viitor. În schimbul acestor ajutoare, Patriarhia a hotărât să dăruiască voievodului Moldovei, în semn de mulţumire, moaştele Cuvioasei Paraschiva. Potrivit unor mărturii istorice[,Preţiosul dar a fost coborât peste zidul de incintă al Constantinopolului şi transportat apoi, cu ştirea autorităţilor turceşti, la Iaşi. Ieşirea cât mai tainică din capitală se impunea ca măsură de evitare a unor eventuale tulburări ale ortodocşilor, care se vedeau astfel lipsiţi de ocrotirea şi mângâierea Sfintei. Trecerea peste zid s-a făcut deoarece legea islamică interzicea transportarea trupurilor morţilor, afară de cel al sultanului, mai mult de trei mile.

Istoria strămutării sfintelor moaşte a fost săpată în piatră, în slavonă, şi această inscripţie a fost fixată la baza nişei din naosul bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, unde s-au aşezat sfintele moaşte. De atunci, necontenit, Sfânta a fost scut şi ocrotire, chemare la rugăciune, evlavie şi săvârşirea binelui, pentru întreaga Moldovă, mai ales în momentele de grea încercare în care s-a aflat ţara.

În 1884, moaştele Cuvioasei au fost mutate din biserica Sfinţilor Trei Ierarhi în paraclisul mânăstiresc din clădirea egumeniei şi aşezate pe un catafalc de lemn, deoarece din acel an au început lucrările de restaurare a bisericii. In seara zilei de 26 decembrie1888, a izbucnit un incendiu, care a prefăcut catafalcul pe care se aflau sfintele moaşte în scrum. Din cauza căldurii, ferecăturile din argint ale raclei s-au topit în parte, capacul s-a carbonizat, dar moaştele, prin minune dumnezeiască, au rămas neatinse. Ridicate din mormanul de jar, moaştele au fost aşezate într-o nouă raclă, construită de un binecredincios din Fălticeni, Lupu Botez, ajutat de alţi creştini, după care au fost depuse în catedrala mitropolitană.

Înflăcăraţi de puterea credinţei în Atotţiitorul şi de vrednicia pilduitoare a Cuvioasei Paraschiva, compunătorul Acatistului Sfintei, ca şi aceia care au zugrăvit în tropare şi stihiri., smerenia şi frumuseţea ei feciorelnică, au privit-o ca pe un „dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis pământului acesta”, ca pe „a Moldovei luminătoare” ”a Moldovei laudă preacinstită” ”A Moldovei casnică luminătoare”. Mai mult decât atât, ea este ”hrană duhovnicească” ”mijlocitoarea tuturor” la părintele luminilor, „floare neveştejită” a întregii Ortodoxii, iar în preajma raclei în care s-a păstrat nestricat corpul Sfintei , cei copleşiţi de necazuri găsesc mângâiere, cei învăluiţi de suferinţă, alinare, cei zăbavnici în săvârşirea lucrului celui bun, hotărâre şi tărie.

Să căutăm aşadar să ne apropiem în rugăciune de sfânta cuvioasă şi într-o adâncă metanie să aşezăm pe fruntea ei o cunună cultică strigând : “Pe Sfânta Parascheva cea preacinstită, mireasa cerescului şi Celui fără de stricăciune Mire, cu bucurie să alergăm toţi credincioşii a o lăuda, căci ea apărătoare de la Dumnezeu s-a dăruit tuturor celor ce cinstesc petrecerea ei, şi izvorăşte râu de tămăduiri celor ce cu credinţă cinstesc sfintele ei moaşte”.

Preot Aurelian Poptean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5