Senatorul Deneş va propune ca mandatele aleşilor locali să fie validate de instanţă

Senatorul social-democrat Ioan Deneş a finalizat elaborarea unei iniţiative legislative care vizează modificarea Legii 215/2001 privind administraţia publică locală, venită pe fondul discuţiilor avute cu Asociaţia Prefecţilor şi Subprefecţilor din România.
„În Legea 215, validarea mandatelor consilierilor locali şi judeţeni se făcea de către o Comisie care era desemnată de plenul Consiliului Local, respectiv Consiliul Juddeţean. Modificarea majoră este ca aceste mandate nu vor mai fi validate de către consilieri, pentru că este anormal să se întâmple acest lucru, ci validarea va fi făcută de către instanţele judecătoreşti pe raza cărora sunt acele UAT-uri, la fel şi la Consiliul Judeţean, într-un termen stabilit de lege. Consilierii locali şi consilierii judeţeni nu se vor ocupa de validarea acestor mandate, pentru că erau foarte multe şicanări în care se tergiversau constituirile de consilii locale şi judeţene”, a explicat senatorul PSD.
O altă modificare vizează clarificarea majorităţilor simple, absolute, de 2/3, din consiliile locale şi judeţene. Astfel, acolo unde o majoritate însemna 20,4 din numărul total al consilierilor, mergându-se pe formula obligatorie de 21, după adoptarea acestui proiect „va rămâne întregul”.
Senatorul Deneş a menţionat că va expune această iniţiativă în Grupul PSD de la Senat, după care va fi înscrisă pe fluxul de dezbatere parlamentară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5