SEARĂ DUHOVNICEASCĂ LA FELDRU

Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Feldru, zidită în anul 1784, la al cărei altar slujește de ani buni vrednicul părinte Ioan Iliș, a fost gazda unei seri duhovnicești din ciclul intitulat „Cuvinte pentru suflet”, organizată de Protopopiatul Ortodox Român Năsăud și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni”.
Invitatul acestei a fost Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care a vorbit unei numeroase mulțimi de credincioși despre „Astăzi este începutul mântuirii noastre”, cuvânt ocazionat de marea sărbătoare a Buneivestiri ce se apropie.
Preacuvioșia Sa a subliniat în cadrul cuvântului exprimat, legătura Maicii Domnului cu Fiul Său Iisus Hristos și rolul ei ca mijlocitoare și solitoare a rugăciunilor noastre către Dumnezeu.
Întâlnirea a fost o adevărată binecuvântare pentru toți, întâi pentru credincioșii care au umplut până la refuz biserica, cât și pentru preoții prezenți.
La eveniment au participat părintele protopop Ioan Dâmbu alături de părintele inspector pentru tineret al județului nostru Tudor Mudure, preoții parohiilor din Feldru, Toader Grigore și Iliș Ioan, cât și alți preoți din parohiile învecinate.
Post binecuvântat!

Paul Gavriloaie

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5