Scriitorul Dorel Cosma, triplă lansare de carte în Spania

La Ourense în Spania scriitoriul Dorel Cosma şi-a lansat trei cărţi în prezenţa unor autorităţi guvernamentale şi locale şi a unui public numeros din zonă. Managerul Palatului Culturii a vorbit despre Societatea Scriitorilor Bistriţeni "Conexiuni" şi totodată şi despre întreaga activitate culturală ce se desfăşoara de-a lungul anului 2017 din cadrul instituţiei.
Au fost laansate în paarcul central al oraşului volumele "Duminică în Manhattan" scris în 5 limbi, "Malul tăcerii"-ediţie romîno-bilingvă şi "Zbor"-ediţie româno-engleză.
S-a citit mai apoi din poeziile traduse în limba română, spaniolă, franceză, germană şi germană, precum şi fragmente de proză. Au apreciat cărţile dar şi activitatea literară a scriitorilui bistriţean atât scriitori spanioli prezenţi la întâlnire cât şi ziariştii, preocupaţi să redea imediat rezumatul acestei întâlniri în paginile ziarelor din localitate. Moderatorul evenimentului a fost Jose Antonia Vinas Mira.
În finalul întâlnirii, Dorel Cosma a oferit volume cu autografe celor prezenţi. Cărţile lui Dorel Cosma circculă din New York în Malaezia, din Egipt în Paris, din Rusia în Spania. Felicitări !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]