SCRIITORUL DAN POPESCU ŞI MUZEUL CUIBUL VISURILOR

Volumul CUIBUL VISURILOR  (Ed, Napoca Star) scris de dl profesor Popescu cuprinde un omagiu adus muzeului din Maieru şi ctitorului său, profesorul Sever Ursa, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la întemeierea acestui locaş spiritual.

             În prefaţă, autorul ne informează că: „ Am vrut să fac o frescă garnisită cu multe elemente memorialistice, o îmbinare între o creaţie memorialistică şi una epică, însă, în alte pagini lirismul are prioritate” (pag. 5)

             Volumul, cuprinzînd de la început episoade din istoria creerii muzeului se opreşte cu mult interes asupra biografiei ctitorului muzeului, Sever Ursa, în vârstă de 85 de ani şi care şi-a închinat tot timpul liber făuririi şi înzestrării CUIBULUI VISURILOR, în aşa fel încât este astăzi un aşezământ cultural închinat marelui romancier LIVIU REBREANU şi stabilind relaţii culturale cu scriitori şi oameni de cultură din ţară şi străinătate, fapt pentru care domnul Sever Ursa este numit PATRIARHUL MAIERULUI.

              Azi muzeul cuprinde peste 6000 de volume şi documente de recunoscută valoare şi are o revistă proprie (1966), prima revistă dintr-o şcoală generală, cuvântul inaugural al primului număr fiind semnat de însăşi d-na Fanny Rebreanu. S-a elaborat şi monografia comunei şi a şcolii, domnul Sever Ursa a scris peste 600 de articole şi este triplu Cetăţean de Onoare al Maierului, Năsăudului şi al Ilvei Mari.

              În continuare volumul CUIBUL VISURILOR cuprinde încă 62 de articole în care sunt omagiate diferite personalităţi din lumea cultural- artistică a zonei: Liviu Rebreanu (6 articole), George Coşbuc (2 articole), Eminescu, dar şi scriitori contemporani locali: Mircea Daroşi, Ioan Mititean, Mitropolitul Andrei Şaguna, sportiva Maria Cioncan, Silvestru Leontin Mureşianu, Melania Cuc, etc. Muzeul CUIBUL VISURILOR a devenit astfel şi un centru educativ, vizitat chiar şi de elevi de liceu.

               Un capitol aparte, foarte interesant este găzduit în câteva articole, în care dl Dan Popescu îşi etalează concepţia domniei sale despre lume, societate, şcoală, familie şi despre evoluţia artei contemporane.

                Autorul consideră că evoluţia societăţii actuale înspre globalizare înlătură specificul naţional, aşezat în tradiţii populare, credinţă, familie, etc. Şcoala formează un om abstract, lipsit de entuziasm şi dezorientat. Artele evoluează doar spre tehnicizare, chiar filozofia devine o tehnică a găndirii, ceea ce îndepărtează omul de frumos. Dacă recunoaştem, zic eu, ca biserica străbună a fost în decursul veacurilor singura formă de organizare stabilă a poporului român iar tradiţiile sunt bazate în majoritate pe credinţa străbună având şi unele elemente moştenite de la daci, dispariţia lor înseamnă înstrăinarea de specificul naţional.

                 Munca depusă de dl Dan Popescu, muzeograf, contribuie la ieşirea tot mai departe a Muzeului CUIBUL VISURILOR în lumea culturală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5