Scrie-i lui Moș Crăciun! Scrisorile pot fi lăsate într-o urnă specială din faţa Consiliului Judeţean

Împreună putem face o bucurie copiilor care nu l-au văzut niciodată pe Moș Crăciun!

Poate chiar în jurul nostru sunt copii la care nu a ajuns niciodată Moș Crăciun sau care nu îndrăznesc să gândească măcar că acesta ar exista. Importanța darului de la Moș Crăciun are implicații de natură atât emoțională cât și socială, fiind perceput ca răsplată a faptelor și comportamentului bun, dar și element de statut și comparație între copii.

”Scrie-i lui Moș Crăciun” este un proiect care va fi lansat în 30 noiembrie și care va consta în amplasarea unei urne fixe în Piatra Petru Rareș din centrul municipiului Bistrița, în zona 0 a orașului, unde va fi amenajat un părculeț al copiilor. Aici, copiii împreună cu părinții vor putea să lase scrisori lui Moș Crăciun. De asemenea, ei vor lăsa datele de contact ale părinților (număr de telefon și adresă). Cele mai impresionante povești vor fi publicate și oricine va dori, va putea fi ajutorul lui Moș Crăciun și va putea face o bucurie unui copil care nu l-a întâlnit niciodată pe cel mai iubit Moș. 

         Lansarea proiectului va avea loc în același timp cu un concert al trupei ”Gașca Zurli”, ocazionat de deschiderea iluminatului festiv în Piața Petru Rareș din fața Consiliului Județean și se va derula după următorul program:  

30 noiembrie – 17 decembrie – depunerea scrisorilor;

17 – 19 decembrie – analiza scrisorilor și identificarea ajutoarelor lui Moș Crăciun;

21, 22, 23 decembrie – împărțirea darurilor.

În tot acest acest interval, pe pagina de Facebook a proiectului și pe cea a ÎmparteBucurie.ro vor fi promovate cele mai interesante și impresionante povești, iar oamenii care vor să fie ajutorul lui Moș Crăciun în această iarnă, nu trebuie decât să ne contacteze pe Facebook sau la numărul de telefon 0769 592458.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5