Şcoala Părinţilor, la Şcoala ,,Grigore Silaşi”

Temele 5-6 „Cum creştem frecvenţa comportamentelor bune?”, respectiv “ Stoparea comportamentelor nedorite”, din cadrul proiectului educaţional “ Şcoala părinţilor” s-au dezbătut recent la Şcoala Gimnazială “Grigore Silaşi” din Beclean.
Activitatea a început cu un material interesant despre „comportamente pozitive” prezentat de către doamna învăţătoare Raveca Moldovan, cea care alături de domnul psiholog Orban Ioan coordonează activităţile acestui proiect. În material, doamna învăţătoare n-a uitat să dezvăluie părinţilor „Care sunt principiile de bază ale învăţării unui comportament sau ale disciplinării eficiente?” ; “Cum pot face părinţii să prevină problemele de comportament ale copiilor?” “Ce poate face un părinte pentru a încuraja comportamentele pozitive?” şi nu în ultimul rând “Ce alternative de disciplinare au fiecare părinte a unui copil şcolar?”
Domnul psiholog Ioan Orban a prezentat un material powerpoint privind „ Modalităţile de creştere a frecvenţei comportamentelor dezirabile”, folosind „ignorarea activă în cazul unor comportamente indezirabile”, metodă care, după afirmaţiile multor psihologi, în cele mai multe cazuri a dus la reducerea acestora.
Interesaţi de tema zilei părinţii n-au ezitat să adreseze întrebări, domnului psiholog privind comportamentele propriilor copii şi lămuriri despre cum să acţioneze pentru prevenirea anumitor problemele de comportament. După explicaţiile primite, fiecare părinte şi-a exprimat mulţumirea faţă de activitatea desfăşurată, întorcându-se acasă convinşi că disciplinarea înseamnă învăţarea unor comportamente. Disciplinarea este o bună oportunitate pentru copil pentru a învăţa comportamente pozitive, responsabile. Comportamentele sunt rezultatul învăţării. Primul mod în care copilul învaţă un comportament este imitarea şi observarea celorlalţi. Modul în care părinţii reacţionează sau rezolva o problemă este un foarte bun moment pentru copil de învăţare. Copilul nu se „naşte” cu aceste abilităţi. Comportamentele se învaţă prin exerciţiu aşa cum învaţă un copil să meargă sau să citească. Are nevoie de ghidaj, de atenţia şi încurajările permanente ale părintelui.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5