Şcoala năsăudeană (postume)

Dragul nostru diriginte, Ioan Lăpuşneanu, s-a dedicat trup şi suflet educării tinerilor elevi ai Colegiului Naţional ,,George Coşbuc” din Năsăud, fiind un remarcabil profesor de limba şi literatura română, un dascăl de elită şi un om de o înaltă ţinută morală. A scris mai multe volume şi studii de specialitate, dintre care amintesc : ,,Cetăţeni de onoare ai oraşului Năsăud”, ,,Emil Rebreanu-eroul de la Ghimeş Făget”, ,Năsăudul sub teroarea istoriei”, toate apărute la editura Karuna Bistrița.
,,Şcoala năsăudeană (postume)”, editura Karuna Bistrița, este o carte memorabilă care prezintă lupta consecventă a unor oameni hotărâţi, de-a lungul timpului, pentru lumina cărţii, pentru cultură şi pentru ca noi, urmaşii bravilor grăniceri năsăudeni, să ne deschidem sufletul spre ştiinţă.
Tema cărţii a necesitat o profundă şi sistematică investiţie de timp şi cercetare, o aşezare a datelor într-o formă care să poată fi înţeleasă uşor de cititor, fapt pe care autorul l-a realizat într-o manieră remarcabilă, în stilu-i caracteristic. Este grupată în zece capitole, care subliniază multe adevăruri istorice, ştiute sau neştiute, unele fericite altele dureroase pentru oamenii locului, prezentate în contextul evenimentelor istorice care au avut loc. Cartea abundă de citate ale unor iluştri înaintaşi, care se costituie în advărate dovezi ,menite să aducă şi mai mult în lumină realitatea istorică.
Este surprinsă cu o uimitoare claritate evoluţia Şcolii Năsăudene de la primele forme de educaţie izvorâte din ,,sămânţa roditoare a Şcolii Ardelene”, până la înfiinţarea Gimnaziului Românesc Greco-Catolic din Năsăud şi Unirea de la 1 Decembrie 1918, cu elogierea personalităţilor marcante care au contribuit pe parcursul istoriei, în ţară sau peste hotare, la desăvârşirea acestei instituţii de învăţământ.Sunt evidenţiate cu măiestrie, precizie şi sensibilitate artistică şcolile cu predare în limba latină, slavonă, maghiară, germană etc.,cu o sublimă aplecare asupra învăţământului românesc din acea perioadă.
Capitolul al V-lea constituie o adevărată lecţie de istorie transilvăneană, cu elemente documentare adunate de domnul profesor Ioan Lăpuşneanu pe parcursul întregii vieţi . Legătura strânsă dintre şcoală, regimentul grăniceresc şi biserică este pusă în valoare de însuşi autorul: ,,între cei trei temeni … există o unitate indisolubilă şi o legătură cu urmări faste peste veacuri, nu numai pentru oamenii de pe aceste meleaguri, ci chiar pentru întreaga ţară. ” .
Faptele şi evenimentele puse la dispoziţia cititorului sunt trecute prin filtrul patriotismului local şi al personalităţii omului de litere care nu doreşte ca cenuşa uitării să se aştearnă peste ele, ci să fie mereu în atenţia noastră, a urmaşilor acestor oameni vrednici, spre a fi demni de sacrificiul lor.
Calitatea artistică şi valoarea inestimabilă a acestui volum poate fi percepută şi apreciată doar de cei care îl vor răsfoi dovedind respect pentru trecut şi speranţă pentru viitor.

Prof.înv.primar,
Diana Sarca
Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5